Oda timpului trecut

Te admir.In timp si peste ani,
cand va fi sa ma gandesc la ce am avut,
imi voi multumi pentru ce sunt
te voi admira pentru ce am devenit din gandul tau,
suspinand in van dupa viitorul sters.
Ma gandesc,uneori. As putea renaste
din praful stelelor ce nu-ndraznesc
a-si arata dezastrul,mie. As putea.
Imi izbesc amintirile de tampla timpului,
mi le poate lua,dar nu o face.Curg de ieri spre maine
siroaie lungi de vise efemere si ireale
catre tine,tu cel care nu esti unde ar trebui.
Incurci o intreaga circulatie de semne,
de mituri,de semnificatii ale lucrurilor banale.
Intotdeauna ai stat invers valurilor,
dar ele nu ti-au ripostat in vre-un fel,vreodata.
O fac eu.
Cat albastru sa se mai scurga de dragul
unui viciu fara sens? Unde sunt sacrificate temerile?
As merge intr-acolo fara sa mai zabovesc,
nici macar o clipa,as batatori si drumuri,
de-as stii ca exista.
Am cautat. Printre trecatorii abatuti,
sunetul frunzelor ce se zbat de durerea toamnei,
mirosul frigului si gustul iernii,dar le lipseste,
le lipseste ceea ce tu deti.
Caut. In permanenta ma uit dupa tine in toate,
acel tu,cel care vei fi acolo,
doar ca sa sprijine lipsa echilibrului.
Imi asez genunchiul in palmele primelor idei
si sper,imi doresc ca ele sa se tina cu atata dor,
incat sa-mi pot mentine pozitia,
sa ajung si eu intr-un final la destinatie.
Cerul. Nu m-a mai rugat de mult sa-l dezmierd,
pare a ma fi uitat. Chiar si el fura din mine.
Mi-a rapit stelele,dar ma voi lupta si trebuie...
trebuie sa castig increderea secundei
ce-mi precede gandul.
Gaze,frunze,praf,linii prost trase,gargarite,
culori,panze,amintiri,vise,sperante,ani,
alei,parcuri,priviri...Unde ati plecat ?
Toate se duc intr-acolo. Nimic nu-mi ramane.
Am nevoie de un aliat,dar...
Toate refuza. Toate se opun dorintei mele.
Toate se poarta atat de ciudat,
atat de nefiresc, incat toate par ale exteriorului meu.
Ma ignora eul,care pana acum se zbatea in sinea mea
pentru putina atentie, se misca toate,
dar in sens invers sufletului meu.
M-au acaparat atat de multe si infirmandu-mi inutil
lasitatea,le las. Nu inteleg. Nu pot.
Le-am permis sa-mi fure identitatea,
azi chiar poti afirma ca sunt NIMENI.
Un nimeni captiv in timpul tau,in realitatea ta,
un nimeni sortit apusurilor abisale si al diminetilor
fara pic de soare.
Azi nu sunt. Nici nu stiu cand voi mai fi,
sau in gandul cui ma voi linisti.
Acum ca iau la pas o viata-ntreaga, trec agale,
desculta,fara haine pe mirosul intrigilor ce m-au purtat
tocmai pana aici.
Stiu ca va mai trece o vreme, stiu ca tu vei coordona
o intreaga revolutie cu sufletul meu,dar sufletul meu
te accepta,fara sa te inteleaga vre-o clipa. Nu-i cere
vreodata ceea ce nu ti-ar putea da,nu-i cere supunere,
nu-l brusca cu idei ce-si capata sensul abea la epuizare.
Nu-i explica ceea ce zambetele ascund, nu-l obosi cu
ganduri ce-mi apartin din tine.
Am sa razbat. Trecutul apartine anilor ce vin,
iti poate apartine tie,ia-l pe tot de vrei,
dar al meu nu mai e.
Trecutul nu mai e al meu,e al cui vrea sa respire
prin prisma zilelor de ieri.
Il reneg.
Imi vreau viata,imi vreau glasul.
Ce prostie,ma plec in fata trecutului.