Despre noi. Despre "odata".

A fost o data ca-n povesti, ca de n-ar fi nu s-ar mai povesti. Nu e pentru prima data cand incerc sa scriu despre acest subiect. Niciodata nu stiu cum sa incep. Si de-as stii inceputul, mi-e greu sa continui, mi-e greu sa asez ideile una dupa alta, iar ele nu curg alene una dupa alta. Nu e ceva ce vine de la sine, ceva fluid ci doar o nevoie clara a mea de a vorbi despre ceva ce-a fost. De obicei refuz sa traiesc in trecut, ma tine pe loc, insa acum... Acum ma hranesc cu ideea trecutului pentru a-mi furniza puterea necesara de a incerca noul, de a merge mai departe zambind. Nu e o tragedie in nici un caz, insa de cele mai multe ori nu reusesc sa imi exprim prea bine sentimentele care se vor noi, care nu aduc cu nimic cunoscut. Astfel mi-e greu sa cataloghez starea de acum sau intamplarea de atunci ca fiind ceva cunoscut voua sau chiar mie. Ne-am cunoscut in spatele monitoarelor, ne-am format pareri, am discutat, am vorbit, ne-am auzit vocile, am ras, am elaborat teorii...asa a inceput. Initial imi formasem o parere de genul : "Nu am nici o sansa. Nici nu se va uita la mine...probabil ca doar o sa pierdem noptile discutand si atat.". Parea atat de rece si distant, genul de persoana serioasa care nu are nevoie de copilarii, de cineva in general. Tipul perfect al singuraticului...Ma dezarmau toate rand pe rand pana cand chiar am crezut ca asta e, altfel nu au cum sa decurga lucrurile. Trecusera aproximativ 2 luni de cand tot discutam, incepusem sa ma obisnuiesc cu prezenta lui in monotonia mea, ba mai mult incepuse sa-mi pese desi nu se intamplase nimic. Asta mi-a ridicat o groaza de intrebari, dar cel mai tare ma temeam ca nu cumva sa nu aibe nevoie de atentia si investitia mea. Mi-am ascuns in mine aceste lucruri din teama mentionata mai sus si le-am pastrat in cel mai frumos sertar al mintii mele, aveam de gand sa le scot candva daca ar fi fost nevoie de ele. Propunerea lui nu a intarziat sa apara si initial am crezut ca e o gluma, caci obisnuia sa glumeasca mereu. Si eu am raspuns tot in gluma : "Intr-o zi de joi". Apoi s-a inamplat sa intrebe din nou. Emotie de primavara, cocktail de sentimente, betie de ganduri calde. Am ridicat paharul in cinstea timpului si in favoarea noastra. Nu ma asteptam sa ma simt atat de bine. Dar nici nu stii...nici nu iti poti imagina. Mi-e greu sa iti descriu draga cititor, chiar si acum simt nodul in gat, fericirea de atunci. Romantic, pasional, destept, NECESAR. Paradoxal, intrasem intr-o rutina superba. Imi incepeam diminetile cu el si le terminam in acelas mod. Nu ma saturam sa il aud...Si ne-am vazut, dupa aproape o luna. Cate emotii m-au incercat cand mi-a zis : "Am ajuns". M-am grabit sa ma duc la piata, convenisem sa facem prima piata impreuna, desi totul era o premiera pentru Noi. L-am vazut, imi tremurau pometii, mainile...L-am sarutat pentru prima data, atunci am simtit ca-l vreau cu adevarat. Mai mult decat credeam inainte... Am incercat apoi o diversiune pentru a nu observa ca am emotii, l-am plimbat printre tarabele pline ale pietii mergand in permanenta inainte, dar tinandu-l de mana. "Poate ca si-a dat seama", gandeam eu in sinea mea. Am fost pe plaja, ne-am uitat la mare in timp ce vorbeam ca mai apoi sa ne lasam amprentele si visul in grija ei. Ne-am jucat cu nisipul de la mal, lasand valurile sa se sparga de noi, chiar atunci incheiasem un pact cu marea, ca daca ar fi sa ne revedem sa nu fie intamplator, marea sa ne cheme in acelasi loc. A urmat apoi seara, care ne-a prins in acelasi loc: pe plaja. Am vazut luna rosie ridicandu-se plicitisita usor usor catre mai sus. Incepuse sa spuna tampenii fara noima la un moment dat, atunci am inceput sa plang. Sa-mi arat fricile, nelinistile, dar a fost langa mine. Mi-a sarutat fruntea si m-a strans in brate. Aveam o lume intreaga la picioare cand credeam ca n-am nimic. Noaptea m-a prins la pieptul lui,culcusindu-ma. Stii...nu am dormit niciodata mai bine ca in bratele lui. Atat de cald si frumos, fara vise, caci traiam intr-unul. Si apoi...a plecat. Imi traiam iar monotonia, racoarea si insomniile alaturi de el departe. Aproape ca parea doar o idee ascunsa dupa ceva frumos, ceva ce in adancul sufletului speram sa se repete. La 3 zile dupa plecarea lui m-am indragostit, de fapt indragostita eram mai de mult. Incepusem sa-l iubesc, sa nu-mi iert daca i s-ar intampla ceva. Datorita unui lucru spus de el la un moment dat, mi-am ascuns si aceasta iubire in aceleasi sertar, asteptand sa faca el primul pas. Stiind astfel ca ma accepta, ca-i pot spune si asta. Si am reusit, dupa aproape 2 saptamani cand s-a hotarat sa imi spuna. A fost frumos si acum daca ma gandesc prea frumos. Mereu mi-am zis : "E prea frumos ca sa poata fi adevarat". Acum am ajuns intr-un moment in care incepeam sa cedez in fata sutelor de km, ma ingrozea gandul ca nu pot face nimic...In paranoia mea simteam ca usor usor, timpul si betonul rece cenusiu vor strica ceea ce noi incepusem atat de frumos. Refuzam sa cred asta cateodata, dar in rest ma obseda gandul ca-l voi pierde. Am vrut sa renunt. I-am spus si lui...Si m-a lasat sa plec. Ar fi trebuit sa ma conving singura ca trebuie sa raman.
Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea mea.

Un sfarsit fara de inceput

O poveste de dragoste ? Nu. Doar o poveste al carui inceput nu se va arata, cel putin nu acum... Nu multe intamplari sunt demne de o poveste pe cinste la fel cum multi dintre cei ce iti calca pragul nu merita o atentie deosebita.

Am intalnit multi oameni, nu cu toti am putut discuta. Multi dintre ei nu se potriveau cu stilul meu nici atunci cand puneam puncte propozitiilor neterminate, altii nu au stiut sa se plimbe, cei mai multi dintre ei erau surzi la cuvintele mele, chiar daca erau dintre cele mai sincere sau adevarate, oameni al caror chip se schimba adesea si incerci din rasputeri sa le atasezi ceva ce tu stiai, dar mereu pare mult prea strain de ceea ce au devenit. Mihai este unul dintre cei care te asculta si te cearta in acelasi timp, un om a carui sinceritate te loveste, dar nu te doare. N-as fi crezut ca mai sunt si oameni ca el, cand am realizat asta am simtit o nevoie nebuna de a stii ca-l port langa mine. As fi vrut sa fie al sufletului meu, sa ma pot lauda ca langa el timpul si restul notiunilor sunt cele mai irelevante lucruri ale vietii.

Bineinteles ca o concluzie de genul acesta o tragi dupa ce macar ai senzatia ca il cunosti, ca stii 2 lucruri clare despre el.
Ne-am cunoscut acum 2 ani, luand la pas parcul, plaja. Simteam ca il stiu de prea mult timp si ca ceea ce facem acum nu este decat o reintalnire dupa prea mult timp pierdut printre zile, luni, ani...secole. Cine ar putea stii ? Libertatea de exprimare fata de el si non-conformismul lui au dus discutiile noastre pe cele mai inalte culmi. Si acum mi-amintesc ca ne-am incheiat plimbarea pe o banca, noaptea cand felinarele ca prin minune nu functionau, asadar singura sursa de lumina ne-a fost luna. Acolo pe banca am inceput sa cantam si cantam tare, fara nici un fel de jena fata de trecatori pentru ca era momentul nostru si ne simteam bine, reusise sa ma faca sa rad, iar asta era exceptional. In aceeasi seara mi-a aratat-o pe prietena lui, o poza simpla pe telefon, nu ar fi trebuit sa aibe nici o insemnatate...Dar lucrurile nu sunt mereu ceea ce par sau ceea ce in definitie, ele sunt descrise. Mi se micsorase entuziasmul cu care privisem intreaga zi, dar am decis ca as vrea sa-i fiu amica. Si cat ma bucur...
Am continuat sa ne exploram sufletele reciproc ajungand intr-un moment ce-l evitam amandoi. Eu n-am mai fost cea puternica, am fost cea care a cedat, cea care s-a plecat in fata salvarii sau ma salvasem in fata fricii de singuratate. Atunci am indraznit sa il sarut, pentru prima data... Curiozitatea tampita de care sufeream la acel moment nu a facut decat sa ma impinga in fata unei decizii, in fata unui moment de care ma temeam si fugeam cu atata pofta. Atunci Mihai m-a intrebat. "De ce?! Nu vreau sa raspund...Eu ce zic acum? Hai, ia o decizie inteleapta...Doamne, dar ce sa-i zic. Orice ar fi il vreau langa mine...", atat se auzea in capul meu. Apoi am deschis gura care se "asorta" de minune cu ochii mari ce-i cascasem la el. Nu am reusit sa zic nimic, am ezitat asa cum obisnuiesc sa fac. Imi declarasem ca trebuie sa ma gandesc bine ce vreau, sufletul, inima nu aveau drept de decizie. Ma temeam ca nu voi fi atat de importanta, ca voi juca doar un rol secundar intr-o piesa in care mi se cuvinte sa iau decizii, ca voi fi femeia din spatele cortinei, ca in permanenta va trebui sa ma ascund ca iubesc, sa-mi feresc privirile si sa-mi ascund viata in spatele unei aventuri. Nici macar nu se potrivea cu principiile mele, care vrand nevrand stau la baza personalitatii mele. M-am gandit ca nu trebuie decat sa sacrific, pentru un lucru incert. Si cat imi mai placea dilema in care eram, as fi vrut sa ies, as fi vrut sa stau.
Cu Mihai sunt eu. Nici nu am nevoie de telefon sau internet ca sa-i comunic, ma aude si-l aud mereu. E mereu cu mine chiar daca fizic este evident absent. Ma pupa de noapte buna, seara de seara si nici macar nu-l vad. Nu. Nu sunt paranoica, iar el nu este o fantoma dornica sa bantuie. Ci doar... asa functionam noi. Citisem mai de mult ca sufletele pereche nu sunt doar de sex opus tie sau musai iubitii tai. Adesea persoanele, unele dintre ele, tind sa iti continuie propozitia sau sa rosteasca o data cu tine aceeasi gluma...exemplele sunt multe. Noi obisnuim sa fredonam aceeasi melodie. Sufletele pereche comunica intre ele la un alt nivel. Un alt nivel de intelegere.
S-a intamplat de mult, inca e aici. Nu va pleca si daca pleaca, ma ia cu el. Ii stim sfarsitul, dar unde e inceputul ?


= Va urma =

Cu muzica la pas

Azi nu vreau sa zic nimic. M-am leganat obsesiv ca un copil ce nu-si gaseste locul pe muzica lui Nicu Alifantis. Am tras dintr-o tigara cu atata pofta incat mi-au luat-o toate gandurile la fuga spre un loc nedefinit, un loc in care in mod normal imi las ideile sa fuga. Daca eu pot alege daca stau sau plec, ele au avut nevoie mereu de dezlegare. Nu e nimic nou in asta, asa ca va las in compania lui N.Alifantis. O zi mai altfel decat restul sa aveti !

Cu gandul la liceu, dar totusi la facultate.

De la stanga la dreapta : Vata, Andi(Motan), Cata(Tractor),Anda(Tata-> scuzati lipsa de diacritice), in fata Andei, Robert, mai in fata Inna Hot Hot, langa Deea(Make) si Adoi.




Cateodata mi-e dor, dar parca prea dor. Nu intentionez sa devin melancolica, desi as avea de ce. Acum...destula vreme am postat o parte din "Ultimii pasi din liceu, primii spre facultate". Ma gandesc acum ca la vremea respectiva nici macar nu banuiam ce ne asteapta, daca nu pe toti macar pe marea majoritate. Eram satula de monotonia unei alte zile de liceu, aceleasi glume rasuflate spuse la infinit doar de 3 persoane, aceasi balta de scuipat din fata bancii, parca erau aceleasi toate. Dar in toata monotonia aia nu m-am gandit decat ca vreau sa se termine o data, sa vad cum e si altfel. Acum insa, parca imi lipsesc toate, rasuflate si umede cum erau. Poate ca de fapt incepuseram sa ne cunoastem si fara sa ne dam seama am judecat ca fiind o plictiseala de prost gust. Sa rememoram...
Se intampla minunea saptamanala, reuseam sa convingem mai mult de 2 persoane sa iasa la suc, ba mai mult sa vina la karaoke. Bineinteles ca toti am cazut de acord ca minunile tin doar o clipa, a cazut curentul...adio karaoke,dar ne stranseseram deja. Ce era de facut ? Am luat un pahar de sticla, am pus un telefon in el si am inceput sa dansam,a fost dragut. O alta minune la modul acesta era mersul la gratar, seara eram 20...La plecare ramaneam maxim 3 intotdeauna.
Ora de franceza avec madamme Cimpoieru. Ne-am pus in plan sa facem galagie, sa ne dea afara fara absenta...zis si facut. Pe langa faptul ca micul nostru aranjament a functionat,am reusit s-o enervam atat de tare incat atunci cand am iesit ne-a zis : "Ora viitoare voi trei sunteti niste nesimtite." . Merci beaucoup, i-am ascultat sfatul intocmai. O alta ora de franceza. Am vorbit cu Anda toata ora de parca eram la cafea, profa ne ignora. Am inceput sa radem, tovarasa profesoara probabil evident enervata :
-Anda, iesi afara !
Anda(din usa): - Ada da-mi si mie sucul si tigarile !
Profa`: - Ada, iesi si tu.

Acum lasand liceul la o parte, are si facultatea farmecul ei. Dar nu se compara, nu as putea. Oricum as pune problema liceu are castig de cauza. Facultatea in sine e un loc in care esti tu si curul tau, chiar daca pe langa tine mai respira inca 100 la unison. Nu-i pasa nimanui de ce esti acolo, de ce te agiti, daca ai emotii... E un loc pur si simplu fara suflet, fara comunicare. Nu-i pot apartine si nici macar nu incerc. Vine o zi...

Dupa mine,dupa voi

Nu stiu. Ma chinui de multa vreme sa mai stiu ceva. In orice caz...nu se supara nimeni daca insir cateva cuvinte fara sens, iar daca se supara cineva sunt convinsa ca ii va trece, de voie de nevoie. Hello sunny day !

Pahare in picioare la datorie. Cristale orbite. Toate intr-un vid de neinteles. Semnul exclamarii (!). Puncte puncte (...). Non-sensuri langa mare. Langa tine. Pe la noi. Cine mai stie? Ar vrea cineva? Bineinteles ca nu. Acum sau ieri, poate peste 2 secunde si 47 milisecunde. Pe jos. Escaladam idei fara harti. Ajunsi in varf, punem bolduri. Nu ne place monotonia. Si pana la urma?! Da. Sunt multe locuri de parcurs in gand...sau calare pe-un concept revolutionar. Ursii se plimba. Si noi ii plimbam pe ei. Creioanele se cearta pe culoarea verde(ea nici nu banuie). Stufaris si pasarele. Vreau sa intru in albastrul oceanelor. Sa ma pierd, sa nu mai stiu sa ies. Cine a mai vazut ferestre intrigate. Universul, sau lipsa altuia. Oriunde,acum se vand zambete in sticlute de 0,2 ml. Au si funde. Imi plac fundele. Padure fara sfarsit, fericire dozata, papuci fara pereche, numere inexistente, zile fara de nume, oameni fara chip, dar am zis. Azi e soare. Nu va uitati ochii prin cine stie ce umbrele prost fabricate. Acum se vede in toata splendoarea...cerul portocaliu. Nu purtati incaltaminte, pamantul azi e cald doar pentru talpile proaspete, necunoscute, neamprentate pentru arhiva Vamesilor. Nu ezitati, decat daca stiti ca se va vedea si maine. Dar, cand e maine ?