Albastru cu gust amar - Capitolul V

                S`a nimerit sa fiu la munte prin decembrie,acum cred ca e martie,3 martie (dupa evidenta proprie). As putea spune ca am petrecut niste clipe de neuitat desi in esenta sunt banale,dar spunea cineva ca esentele tari sunt pastrate in sticlute mici. Cred ca am umplut zeci de sticlute mici intr`o singura saptamana,dar nu as fi reusit singura.Se intampla ca eram singura cand am ajuns acolo si nu speram sa intalnesc pe cineva interesant,un ciudat care sa ma atraga. Dar atunci te loveste...cand ai garda jos,cat mai jos. Am simtit tot drumul pe tren ca sunt fixata de o pereche de ochi...la un moment dat incepusem sa`mi pun diverse intrebari cum ar fi: "Sunt murdara pe fata ? Am urme de la perna pe obraji ? Sunt sifonata? Am ceva intre dinti ? " Si drept urmare m`am dus la baie sub pretextul ca am nevoie urgenta...Nu`mi displacea ce`i drept. Am intampinat ceva probleme cu bagajele,pentru ca m`am gandit ca ar fi bine sa plec cu tot sifonierul dupa mine,nici nu stiu de ce am mai plecat cu genti si nu cu sifonierul in spate...M`a ajutat sa cobor din tren,ne`am atins mainile...uniunea suprema.Nu vorbesc prostii o simpla atingere sau strangere de mana iti poate da indicii pe care nu le poti afla nici intr`o viata de caine transformata in ani umani.Am ajuns la pensiune,ne`am instalat...ei erau 9 cunoscuti eu...singura,dar nu avea sa ma deranjeze cu cat stiau mai putine despre mine cu atat mai bine.

                  Am plecat pana in Busteni sa cumparam de baut,lumea avea de gand sa sarbatoreasca si ce`i drept as fi facut`o si eu asta daca nu erau la mijloc antibioticele care imi promiteau solemn sa`mi dea stari de somnolenta si sa ma umfle dupa prima inghititura de alcool...(Numai eu stiu cat am inghitit in sec..) Simteam nevoia sa`i vorbesc,o nevoie mai mult decat necesara si gandul in sine ma speria,dar a fost ok,sunt bine n`am patit nimic.Am jucat toata seara poker si ce`i drept am dat tot ce am avut mai bun.I`am purtat noroc si am castigat,o cutie de scobitori. Au urmat zile pline de vorbaraie despre cum mai era pe la liceu si ce profi nebuni am prins...Denis,dupa numele mic imi parea din ce in ce mai ciudat,lucru bun de altfel.Ce`i drept nu am vrut sa ma implic,sunt dementa cand fac asta...dar saptamana aceea nu mi`a dat de ales. Poate ca puteam sa evit,poate ca am fost atentionata,dar totul s`a intamplat asa cum a trebuit.Nimeni nu regreta nimic si in fond acest lucru e important si bun de retinut.Relatiile care incep prin surprindere se termina la fel...