luni, 2 mai 2011

Intre paranteze


E mana sortii, e randul destinului. Toate marile puteri au fost adunate in jurul mesei tacerii, iar eu detin puterea de decizie suprema. Eu le voi permite, rand pe rand, sa isi exprime punctul de vedere, iar mai apoi va fi convocata judecata pentru a-mi raspunde la cateva intrebari. Cum poate fi permisa o asemenea dezordine in viata unei singure persoane? Cineva trebuie tras la raspundere, fara intarzieri caci vorbim totusi de o fiinta umana. Ieri se auzea o voce calda, placuta pe fundalul unei melodii incriptate in cateva versuri aparent fara noima. Am inteles atatea lucruri in 2 minute, incat la picioare imi priveam jumatate de viata cum alearga haotic prin labirinturile unor amintiri nu tocmai dragute. Iata o parere :


"Sa dai, sa primesti, sa stii sa accepti o lume pe care inca din copilarie o ceri divinitatii implorand, sa poti sa fii tu intr-un zambet al lor...Doar atat costa un gram de fericire. M-am tot intrebat, cum poti trece printr-un coridor al fericirii si sa nu-ti dai seama ca tocmai privelistea de dupa geam ti-ai dorit-o? Cum? Cum sa nu realizezi ca ai o lume intreaga la picioare, doar zambind? Cum sa ignori bunatatea timpului care te tine de mana, care merge pas la pas cu tine? E asa frumos sa plangi din fericire si sa fii impacat ca plangi pentru momentul la care ai ravnit de atata timp, sa fii convins/a ca el/ea va sta langa tine si cand soarele va fi mai rece. Vreau sa te fac sa intelegi ca un astfel de moment nu este unic si fii sigur/a ca nu l-ai trait decat o data. Ai trecut prin zeci de coridoare al caror final tu l-ai ales, ai privit pe tot atatea geamuri, dar ai ales singur/a ce sa vezi. Gandeste-te la asta."


Nu am stiut.