duminică, 9 septembrie 2012

Must, nori şi fum de ţigară.

Un ţinut alb-negru cu urme cenuşii mi se scurge din gânduri până în vene. Sunt plină de cenuşiu. Ale dracu' cuvinte fug de mine, totul se loveşte de mine de parcă sunt doar o barieră pentru orice mi-ar face bine. Nu pot să mă gândesc la ceva anume pentru că azi habar n-am ce reprezintă un ceva, nu ştiu cine eşti, nu înţeleg ce vrei, nu cunosc intensitatea suflului tău, nu asimilez nimic din ceea ce-mi spui, ba mai mult, habar n-am cine sunt, ce-mi place, ce mă face să zâmbesc, ce mă scotea nu de mult din starea asta. Când a început? Cine a vrut asta? De ce? Ai grijă ce-ţi doreşti tot auzeam... Aş vrea să fiu măcar capabilă să mă scuz, să mă ascund, să nu vadă nimeni asta sau să ajung la răspunsul ăla bun care salvează situaţia de mine. Exact în momente de genul ăsta mă întreb ce o fi in capul altora, ce simt unii oameni când se sacrifică pentru tine, dacă tu iei în considerare şi varianta asta sau pur şi simplu trăieşti împăcat că ţi s-a cuvenit. Mă întreb şi de ce unii sunt atât de egoişti si aparent le merge bine sau de ce unii sunt atât de plini de ei încât au mereu senzaţia că e vorba numai despre ei? Sunteţi tâmpiţi cu toţii şi nu ştiu dacă e vina internetului sau a tehnologiei în general ori pur şi simplu e genetic şi n-aveţi leac. Nu ştiu cum a încăput în capul vostru ideea de a limita libertatea altuia şi de a-i pune piedici în alegeri care ţin până la urmă de amorul propriu ca să forţez ideea. Vă simţiţi atotputernici si vă autoproclamaţi stăpâni peste alţii doar pentru că sunteţi incapabili să trăiţi o viaţă independentă de ideile cu care aţi fost îmbuibaţi de părinţi sau pentru că asta credeţi voi că înseamnă să trăiţi? Spun sincer că sunteţi nebuni cu toţii. Ipocrizia se scaldă în voi şi voi în ea, la orice colţ de stradă. Nimeni nu se mai ascunde, nimeni nu se mai sfieşte să afirme ceva sau altceva, aţi înţeles atât de greşit ideea de libertate încât îmi vine să vomit peste toate gândurile voastre.

Urechile se spală cu apă caldă şi săpun, mizeria adunată se toarnă în pahare de cristal şi le este oferită cetăţenilor spre a fi baută, cu toţii se simt minunat din pricina paharelor scumpe. După o scurtă pauză publicitară sunt rugaţi în ochii lumii să facă o gargară cu lichidul împuţit, dar de-o savoare inestimabilă. Mulţimea se supune, cei înalţi aruncă cu rahat, mulţimea e în extaz....de mult nu le mai dăduse nimeni nimic şi spre deliciul celorlalti îl mănâncă si devin eroi. Sunteţi nebuni.