marți, 28 septembrie 2010

Toamna albastra

Totul a inceput ca un continuu deja-vu. Nimic din ceea ce s-a intamplat acum cateva zile nu mi-a parut nou,interesant sau o traire cu care ar trebui sa ma acomodez, acceptand faptul ca altfel nu ar putea fi. Simteam nevoia sa raspund intrebarilor inainte de a fi adresate,dar nu am facut-o,in speranta ca exista o sansa de a ma insela.O parte din mine simtea nevoia de a-i spune cineva : "Nu e asa,nu ai stiut",dar cu argumente...a fost pentru prima data cand toamna a invins fara drept de apel.
Pentru a elucida unul din mistere,m-am plimbat pe strazile Sibiului. O faceam pentru a doua oara,dar sufletul meu simtea ca o face pentru a mia oara. Am incercat sa ignor senzatia de "Da,stiu." in schimbul uimirii si explorarii unui nou teritoriu. Mi-am inceput itinerariu pe strazile inguste si serpuite pavate cu piatra cubica,mica...fiecare strada te ducea spre un alt tu si nu aveai cum sa ignori faptul ca ti-ar fi placut sa pierzi cate o zi pe acolo facand nimic. Mai tarziu,coplesita de multitudinea de sentimente mi-am facut curaj impreuna cu grupul sa ne urcam intr-un taxi si sa ajungem la o Crama cu specific romanesc. Ne-am trezit in Piata Mica ca dintr-un vis ce nu avea sa se termine prea curand,am observat in drumul meu atatea suflete fericite si melancolice deopotriva,zambete ce aduceau cu ele lacrimi si lacrimi ce porneau din fericire,oameni care nu vroiau decat sa fie pe placul tau,de parca doar pentru asta se trezeau in fiecare dimineata. Am ajuns la Crama Sibiana,coborand cateva trepte intrai in alta lume,incontestabil sentiment. Aerul inchis,putin rece,luminat slab,caramizi portocalii incarcate de vreme,porturi nationale agatate si podeaua inchisa la culoare toate astea te faceau sa vrei sa plangi. Amplasate haotic,mesele luau diverse forme...patrate sau rotunde erau asezate fie dupa cate o arcada,fie sprijinind cate un zid. Am aflat ca initial in secolul XV a fost primaria orasul,iar mai apoi un depozit de materiale urmand sa ajunga a fi club avand ca finalitate aparitia restaurantului fara a fi restaurat macar putin de la aparitia sa. Ne-am asezat intr-un "separeu",camuflati de o arcada imi era greu sa tin lacrimile in frau si nu m-am putut abtine sa nu ating pietrele,caramizile...Era imposibil sa nu le aud vocea calda,dar groasa ce ma indemna sa ating timpul trecut,sa-mi imaginez cate sute sau mii de oameni au fost acolo,cate sentimente a inghitit locul si pe cate dintre ele le va scoate la lumina ori de cate ori este nevoie. La toate aceste lucruri se adauga prezenta ospatarului,imbracat cu pantaloni calcati la dunga,cu o camasa alba,apretata ce era imbracata de vesta neagra ce continua frumos si armonios pantalonii. Pantofi in picioare,parul carunt,vocea calma si ancarul ce-l purta pe mana, toate erau ale locului,iar locul in sine era al vremii.
In aceeasi zi am avut o tentativa de a ne odihni,caci tot ceea ce se intamplase te facea sa vrei sa stai intins sa auzi eventual cum ploua,cugetand la tot ceea ce ai vazut.Locul cerea o replica,de care nici macar tu nu te puteai lipsi. Am stat inchisi in camera de parca asteptam ceva,dar ceea ce asteptam nu a indraznit a aparea asa ca ne-am agitat fara a stii ce vrem de fapt. Mai pe seara m-am hotarat sa ies in zona pentru a cauta un Non-Stop(mi-era pofta de ciocolata). In momentul in care am iesit,mi-am sunat prietena pentru a vorbi cu ea la telefon,totul mi se parea prea sinistru din cauza linistii. In timp ce ii explicam cum e orasul aud un "Ceau" in ecou din spate,ma intorc speriata si intreb "Ce ai zis?",imi raspunde "Ceau" uimita ca am inteles bine desi erau cam 5 metrii intre noi ii spun "Buna.",continuandu-mi drumul si discutia la telefon.Dupa putin timp ma intreaba "Singura?"...nu intelegeam de ce imi vorbeste..."Da.",el : "Nu iti e frica ? E noapte,vrei sa te conduc ?" Intentia parea rupta de realitate,iar pentru prima data viata a avut o tentativa de a aduce cu filmele siropoase,intrucat nu mi-a fost teama ca s-ar putea intampla ceva. In schimb exista teama pentru nou asa ca i-am raspuns : "Nu multumesc,ma descurc mai am putin de mers.". Intentia lui ma facuse sa zambesc,sa inteleg ca exista si lucruri bune chiar daca sunt intamplatoare sau la sute de km de casa. Am ajuns inapoi la pensiune si am plecat din nou pe strazi pentru a ne plimba. Acum lucrurile devin si mai interesante...Strazile erau luminate,vantul batea puternic,atmosfera era putin incarcata. In plimbarea noastra nu am fost doar noi,din instinct ma uitam in permanenta peste umar,caci simteam ca e mult mai multa lume decat eu si Alex,in spatele nostru intotdeauna scartaia ceva,fosneau frunzele,lumina avea tendinta de a palpai si umbre parca de nicaieri se intindeau pe casele intunecate. Fara nici o alta explicatie ne-am continuat drumul,dar scopul se schimbase. Daca initial cautam un Non-Stop,acum cautam un taxi care sa ne duca la unul,caci atmosfera devenea tot mai apasatoare.
In ultima seara ne-am plimbat prin Centrul Vechi. La un moment dat am inceput sa cant,nu am putut rezista...cladirile tineau cu mine,amplificand sunetul pe ritmul cantecului. Am stat aproape 2 ore pe zidul ce imprejmuia cladirea "Continental Forum",ascultand muzica veche si vorbind despre nimicuri.
Toamna in Sibiu,e toamna.Albastrul e aramiul,e fosnetul,e cerul schimbator si sentimentele de neoprit pe care toamna le aduce sufletului tau. As vrea sa cunosc toamna,dar mi-e frica...in schimb cunosc toamna albasta,toamna mea,sufletul meu sau gandul catre el.

joi, 23 septembrie 2010

Inspiratia de la miezul noptii

Am ajuns acasa,aproximativ acum 20 de minute. Cand am intrat in bucatarie,am auzit ca numele imi este strigat obsesiv si in soapta...prima intentie a fost de a raspunde,dar nu imi imaginam cum ar putea sa imi vorbeasca Tanta*. Incercand sa nu fac zgomot ma indrept cu pasi calculati si mici spre usa cand aud:
- Aaaaada !
Era usa de la camara. Isi atintise privirea asupra mea,iar incercarea mea de a nu raspunde tocmai esua.
- Zi,dar mai repede...fac pe mine. E urgent ?
- Nu-i asa ca ai vrea sa gusti ceva ?
- Mai de graba as manca...
- Pai intra. Am aproape de toate.
- De toate in afara de geam si clanta ? Poate ca tu ascunzi ceva...ai vrut sa ma pacalesti,dar...1-0. Vin acum.
Evident. Nu am rezistat tentatiei si am intrat timida in camara cu pricina,scotocind cu privirea fiecare raft.La o prima aruncatura de "Ochi" nu am observat decat oalele goale ce-si susoteau enervant povesti,la care desigur nu aveam acces. Iritata ca fiecare face ceva incerc sa mai caut,poate gasesc si altceva decat oale rautacioase si saci menajeri deprimati in doliu.Siii...Da. Brusc imi mut privirea spre borcanul de gem,gem de caise ! Atat de frumos imbracat,etichetat si portocaliu,imi face cu ochiul.( He he,dar ce crezi ca eu nu stiu tactici d`astea? Mai...esti doar un gem...imi spuneam eu increzatoare in gand,cand gemul nerabdator imi raspunde)
- Nu orice fel de gem.Sunt gem de caise. Indrazneste,nu ai cum sa ma refuzi.
- (Ei asta-i buna.Dupa ce ca e gem,imi citeste gandurile si mai e si arogant...il las sa insiste atat cat sa mi se faca foame)
- Hai te rog,gusta-ma.
- Intelege ca nici nu vreau si nici nu pot.
- Te roooooog. Gusta-ma.
- Vreau,dar nu pot !
- Te implor ! GUSTA-MA !
Acela a fost momentul cand oalele se uitau la conversatia noastra ca la cel mai bun film,cu manerele mari,cu capacele larg deschise,asteptand momentul cand voi ceda si voi atinge borcanul,caci stiau cat de irezistibil era gemul de felul lui. Asa ca pun mana pe el si deodata simt ca patrund intr-o alta lume,o lume dulce acrisoara. Era trecut de miezul noptii,iar eu mancam GEM.

luni, 20 septembrie 2010

Lacrimi inodate.

Suflet manjit de durere
Priveste fundul marii
Ce se revarsa in tacere
La lasarea lin-a serii.

Coboara-ti ochii din infern
Ridica-te-n spre cer
Caci ma vei privi etern
De-acolo de unde-ti cer!

Izbaveste-ma de soarta
Si arunca-ma cu ura
Voi veni din nou la poarta
Si-ti voi parea tot mai pura.

In malefica-ti privire
Ma voi stinge usurel
Si simtind a ta traire
Voi dormi si eu nitel.

Toamna.

Ziua-mi doresc s-o vad si s-o ating
Noaptea s-o simt si-apoi s-o sting
Flacara iubirii incet s-o cuprind
Si-ncet sa te iubesc sincer, dar mintind!

Pe tine fericire te sting
Ca apoi sa te ating...
E gandul suprem...esti tu!
E visul luciferic...e doar un atu!

Viata.

O clipa sa te zaresc
O secunda sa te privesc
Un minut sa-ti soptesc
O ora sa-ti zambesc
Toate pentru ca
O viata sa te iubesc.

Zambet.

Traiesc prin tine
Respir mister
Lumea ma tine
Doar sa sper!

Zile vad
Si nopti traiesc
Nu-i prapad,
Caci te iubesc !

Simt orgoliu
Si vad ura
Ceru-i pustiu,
Iar lumea-i dura!

Vad durere...
Si-aud suspine
Tu ai putere,
Doar tu cu tine!

Sunt pe-un drum
Si-mi plang viata
Ce-i doar scrum
In asta piata!

Graieste-mi usor
Picuri de adevar
Nu fi trisor,
Iubeste-ma cu dor!

Mintita si ranita
Ma lupt cu ganduri,
Care doar imita
Sunete de grauri!

Indecis

Pasind spre chipul sters
Arzand de dor sa te zaresc
Crezand ca am mers.
Am decis sa ma opresc.

Zarind luna-n departare
Cantand cu glas lumesc
Arzand de nerabdare,
Am decis sa ma opresc.

Zambind ciudat unui impas
Te`am vazut ingandurat
Nefericit , chiar suparat
Si`am decis sa fac un pas.

17,trecuti.

Sa lasi in urma un an poate fi un fleac. Dar cum sa fie usor sa uiti cati oameni ti`au adus zambetul pe buze , cati dintre ei ti`au fost aproape , cati au plans cu tine , cum sa uiti cand erai cel mai important om pentru 7 ore in ochii lor, cum sa uiti ca si iubirea lor te`au facut mai puternic , mai mare cu fix un an.
Sunt 17 ani de cand vad acelas cer , alte stele si mereu acelasi soare.17 ani in care care mintea mi`a fost strabatuta de alte si alte gandri. 17 ani in care diferiti oameni si`au facut simtita prezenta. 17 ani in care greselile au primat si nu cu oricine, greseli puse in aplicare doar cu oamenii pe care`i iubesc cel mai mult. 17 ani care nu au trecut degeaba pe langa mine , 17 ani in care am incercat sa invat sa iert si sa iubesc neconditionat. 17 ani alaturi de oameni noi care m`au sprijinit si aceeasi 17 ani plini de schimbari inutile sau cu un scop anume. 17 ani de framantari poate banale...,da, banale....unele...binee , mai mult...sau mai putin. 17 ani in care am invat sa spun imi pare rau. 17 ani in care am incercat sa inteleg viata si tot ce cuprinde ea.
17 ani in care am fost eu.
ADA

Nisip

Cand gandul mi te ia
Si luna mi te-aduce aproape
Doar nisipul ne desparte
Si ploaia de sus usor cade...

Ne-ntindem impreuna
Pe nisipul ud si rece
Sa admiram splendoarea boltii
Si nesomnul lor ,
Al stelelor.

Si cred ca te pierd
Aievea prin vis
Te-am gasit , iubite
Si promit sa te retin.

Multe randuri

Am vrut sa plang si n-am facut-o,
Am vrut sa dorm , dar n-am putut,
Am vrut sa scriu , dar n-aveam pix,
Am vrut sa vad stelele , dar nu erau pe cer ,
Am vrut sa iubesc , dar n-am avut pe cine.
Am vrut sa cant , dar eram ragusita,
Am vrut sa fiu calma , dar am avut nervi.
Am vrut sa ma uit pe geam , dar era aburit,
Am vrut sa mananc , dar nu aveam pofta.
Am vrut sa ma machez , dar n-aveam oglinda.
Am vrut sa oftez , dar pentru ce ?
Am vrut sa renasc.
Am renascut , sunt alta eu
printre aceeasi oameni banali
prin simplitatea lor.
Am vrut sa fiu eu , dar ma retinea ceva.
Mi-am dorit sa plang , si-am plans din cauza vantului.
Mi-am dorit sa dorm si am dormit cu gandul la o floare.
Mi-am dorit sa scriu si am scris cu ruj de buze.
Mi-am dorit sa vad stelele si mi s-au aratat.
Mi-am dorit sa iubesc...si am iubit.
Mi-am dorit sa cant , pana am ragusit.
Mi-am dorit sa fiu calma si m-am calmat.
Mi-am dorit sa ma uit pe geam si m-am uitat cu mintea.
Mi-am dorit sa mananc dar nu am putut sa inghit.
Mi-am dorit sa ma machez , dar mi-am dat seama ca nu-i necesar.
Tot ce-am vrut si mi-am dorit , coincide cu ziua de ieri.
Cu ce-am gandit azi si adunat din urma...las in urma
Simple randuri.

Nu rata

Nu poti sa dormi ? Nu dormi ,
priveste stelele , admira luna
e posibil sa nu le mai vezi.
Vrei sa tipi ? Tipa , doar
gatul tau va avea de suferit,
cu riscul de a nu te face
inteles..tot nu`i in zadar.

Vrei sa iubesti ? Iubeste
neconditionat , imparte-ti
inima dar nu-ti uita
sufletul intact.
Vrei sa scri ? Scrie ,
nimeni nu te va opri si oricum
nu te lasa descurajat usor ..
majoritatea doar te invidiaza
Vrei sa canti ? Canta , nu te
teme, canta odata cu apa
si tu ai ureche muzicala.
Vrei sa vezi rasaritul ? Nu mai
astepta batranul soare e diferit
de la zi la zi...poate il vei cunoaste.

Vrei sa renasti ? Nu te teme poti fi
oricine vrei tu sa fi , poti fi omul
care pierde timpul sau poti fi cel
care isi savureaza viata la maxim.
Vrei sa dormi mai mult ? Dormi , dar
nu-ti pierde toate clipele din viata
dormind...pierzi esenta !

Vrei sa fi tu insuti ?
Nu pierde ocazia , esti
unic si trebuie sa o arati.
Traieste cum vrei , nu cum poti !

Simplu



Inconjurata de oameni si de tine
M-am suit pe`un nor care ma tine
in viata si chiar respir cu dor
aerul de sus
De aici.De pe`un nor.
Te privesc de`aici de la`naltime
Iar chipul tau compune rime
ce se vor sterge`n timpul lor.
Al oamenilor.
Si strabat acelas parc
Ca`n fiecare seara.
As vrea sa fiu,
dar sa nu para !

duminică, 19 septembrie 2010

Stupid in Romania

Cam cate ganduri se pot ascunde intr-o noapte? Cate griji are ziua de maine ? Oare soarele ar vrea sa faca tura de noapte ? Luna doarme vreodata ? Fluturii apuca sa iubeasca ? Dar oare aricii au soacre acre cu care se cearta ?
Lumea se poate rezuma la un simplu semn: "?". Oamenii au impresia ca au descifrat enigmele necuvantatoarelor,dar oare ele ce cred despre noi ? Oare au si ele momente cand vor sa ne striveasca ca pe niste gandaci ?
Mi se pare absurd sa crezi acolo sus in capusorul tau ca stii tot despre toata lumea sau despre un anumit domeniu.Atat de destepti se cred o mare majoritate de oameni, care la un moment dat iti lasa impresia cum ca ar fi niste simpli papagali care iti citeaza un studiu incepand chiar cu prefata cartii. Ma uitam la televizor zilele trecute pe B1 si urmaream o emisiune de curiozitate,din dorinta de a vedea o limita...inutil,dar revenind: Unul din invitati a afirmat ca ar trebui sa ne ferim de oamenii care isi tin in anumite momente degetul mare sub restul de patru,acestea din urma acoperindu-l. Mai apoi s-a si explicat spunand ca sunt persoane care sufera de o dezvoltare mentala lenta,nedepasind varsta unui copil de cativa anisori. Intrebarea mea e urmatoarea : Daca as merge cu el in CUR (nu m-am putut abtine,imi cer mii de scuze pentru incantarea cu care am spus-o si pentru majuscule) ar putea oare sa-mi ghiceasca problemele psihice si sa-mi zica viitorul ?
Iata inca o teorie A La Nenea` : " Indiferent ca iti suna telefonul sau te striga cineva in timp ce strangi mana cuiva,nu ai voie sa iti muti privirea. Un om normal te priveste in continuare." La Dracu` ! Atat pot afirma...am apreciat curajul de care a dat dovada cand a pronuntat cuvantul normal...
Dragi prieteni,nu toti oamenii sunt "o teorie" simpla,la fel cum nadragii au n modele,cusaturi si imprimeuri,dar se numesc toti nadragi..la fel si oamenii au caractere,principii si modele de viata diferite,chiar daca toti mergem in 2 picioruse si ne spunem simplu: "Oameni."
Apropo,am un punct in palma,care daca este stimulat prin atingere indelungata de catre degetul mare,acoperit de restul patru,imi incalzeste tot corpul in cazul in care imi este frig si nu am hainele necesare pe mine...Don`t be scared,i have chocholate with milk cream and popping candies. Yummm..

joi, 2 septembrie 2010

Septembrie,toamna.

M`am intrebat de atatea ori de ce oamenii vin si pleaca si pana acum nu am fost capabila sa gasesc raspunsul dintr`un simplu motiv...Ei vin pentru ca ii chemi,sau ai nevoie si pleaca pentru ca ii lasi sau misiunea lor se incheie inainte de a realiza ca a inceput vreodata. A fost cel mai simplu raspuns,pe care l`am ignorat din dorinta de a afla ceva incantator...ma temeam de o explicatie banala pe care mi`o ofeream ori de cate ori simteam nevoia de o confirmare.
Credeam ca e usor sa torni fundatia unei cladiri inalte,dar pe cat de usor este pe atat de multa migala si siguranta ca rezultatul e ceea ce vrei,este nevoie. O comparatie ciudata dar asa functionam,ca oameni. Nu am stiut niciodata ce caut,dar am certitudinea ca in momentul in care voi gasi,voi sti exact ca e ceea ce imi doresc. Am turnat multe fundatii de`a lungul anilor dar niciodata nu am reusit sa duc la bun sfarsit proiectele,pentru ca nu stiu cum vreau sa arate viata mea practic. Am doar niste idei despre telurile mele si cateva planuri pentru cum o sa reusesc sa ajung la ele,dar detaliile le retine timpul,teama si prea multa pasiune pentru un lucru caruia intotdeauna ii va lipsi ceva.Poate viata,poate un geam pe care sa scoti din cand in cand capul si sa tii in piept cel mai bun aer de pana atunci, poate un lift care sa te duca pana la ultimul etaj in siguranta,poate scaunul caruia ii vei incredinta o parte din viata ta...poate lipsi orice,oricand.
Ca un amalgam de idei ce imi descriu starea,aleg una la intamplare. Nesansa de a crede ca nu sunt in locul care trebuie. Dezamagirea unei noi zile de rutina care iti plictiseste sufletul de moarte, golul ce umple sutele de oameni,pe care il simti la infinit cum te apasa,cum pare sa te acapareze. Gandul ca nu va exista vreodata ziua in care sa simti ca traiesti asa cum imaginatia te poarta pe diferite meleaguri,asa cum muzica te poate urca pe cele mai inalte creste...escaladand din priviri gramezi de munti. Melancolia ca niciodata nu vei apuca sa vezi lumea asa cum crezi tu ca e,o boala a imaginatiei,o lume a cartilor cu final fericit dupa lupte seculare cu eul indraznet. Cum ? Cum ar trebui sa actionezi pentru ca putinul ce`l gandesti sa prinda aripi si sa te poti tine de el ? Ce fiinte triste ar trebui sa fim,sa traim stramtorati intr`o lume de betoane si lucruri reci cand doar soarele pare sa mai anime din cand in cand atmosfera apasatoare ? Cate drame ar trebui sa se ascunda in sufletele atator oameni doar pentru ca altii sunt surzi la ceea ce ai de zis ? Mi`e dor sa am un prieten,mi`e dor sa fiu eu. Si acum ma pierd,ma pierd ratacind in lumea mea...