marți, 29 mai 2012

"Lego house"

M-am cuibarit in bratele marii. Acum sunt acasa. Mi-am regasit prietenii, mi-am regasit pofta de mine si de tot. Iata:

E plin de tine, e greu fara tine dar si mai greu fara Noi. Conceptual, ireal si fantezist se invate totul in jurul unei idei lipsite de sens. O idee ce se contureaza doar in imaginarul unui visator efemer. Al meu. Pasind timid pe tampla unui suras am zarit incredibilul: o zi desfasurata in detaliu statea in buzunarele mele, aruncata la intamplare, pregatita sa fie pusa cap la cap. Momentan nu are sens sa o asamblez, nu singura. Nici nu stiu ce se afla in ea, nu stiu daca pierd ceea ce astept sau ce-mi doresc, poate nu voi gasi decat un soare, 2 nori si-o ploaie rece. Poate nimic din toate astea. Raze lungi, prismatic cuboidale se-ntortocheaza intr-un dans in jurul unui val ce mangaie senzual malul rece si intunecat.




vineri, 11 mai 2012

Jurnal de bord

No. 4 - Intrebari.

Ciudat sau nu, sunt momente in viata cand tot ceea ce ai realizat pana in acel moment e egal cu 0. Ca ai construit 5 case, ca ai n masini, ca barbatul/femeia te-a inselat in nenumarate randuri, ca v-ati adresat injurii la 3 dimineata cand copilul vostru statea cu patura in cap si era speriat, ca el e alcoolic, ca ea umbla, ca ai aur, ca ai mancat prima inghetata pe bat la 5 ani, ca ai mancat toata viata mamaliga in loc de paine, ca locului caruia i-ai spus casa te-a facut mereu sa te simti stingher... Nimic din toate astea nu au nici cea mai mica valoare, toate palesc in fata mortii. Nu te gandesti decat cum s-o pacalesti, cum sa mai furi putin timp sa razi.

Si ce? Si ce daca iti spun astea? Oricum nimic nu se schimba, dar pune-te 2 secunde, nu mai mult, in locul unei astfel de persoane. Ne pierdem timpul alergand dupa bunuri materiale, dar oare cate dintre ele chiar te fac fericit? Cate iti spun noapte buna? Cate te indeamna sa dormi linistit? Pentru cate traiesti fara sa iti dai seama? Libertatea nu ne-a fost furata niciodata. Intotdeauna ne-am rapit libertatea de unii singuri. Ca poate x crede ca e exagerat, si ce? Tu ce crezi? Crezi ca fericirea nu presupune si ea sacrificii? Nimic nu vine fara ceva la schimb, nu ma refer la bani si in nici un caz la orice alt fel de bun material.

Totul e o lectie. Oamenii intra in viata ta pentru a-ti da o lectie de viata sau pentru a primi una. Unele sunt o adevarata palma dupa ceafa, altele sunt atat de subtile ca ai zice ca totul a fost in van. Dar niciodata, absolut niciodata nu se intampla ceva fara un motiv. Ca e unul voit, ca e unul menit sa se intample ca sa deschizi ochii...nu conteaza, trebuie sa vezi. Trebuie sa inveti. Opreste-te din alergat, mergi la pas, priveste totul ca si cum ai avea alti ochi, unii imprumutati, in care se stocheaza tot ce vezi, apoi ii dai inapoi. Ce-ar vedea celalalt? Tu ce-ai vrea sa vezi?

Sunt libera. Traiesc. Iubesc. Respir. Gandesc. Iert si te accept.

Vineri, Mai 11

Oda A.-ei.

Iarta-ma. Regret.

Exista momente, secunde, care efectiv te trezesc la realitate. Te indeamna sa spui "multumesc" pentru ceea ce ai, sa apreciezi clipa imediat urmatoare, sa nu renunti la visele tale oricat de imposibile ar parea, sa le spui tuturor ca ii iubesti, sa iti ceri scuze pentru micile rahaturi care se aduna, sa iti amintesti ca intr-o zi, mori. O sa para stupid ca tot revin la subiectul asta, dar e ca si cand ai scrie despre dragoste. Chiar daca ai iubit, mai mult decat sa-l descrii pe celalalt si sa iti identifici emotiile cu niste lucruri prea pamantesti, n-ai ce sa faci. Asa-i si cu moartea, desi participi la a altora, nu o constientizezi, nu poti sa explici. Eu nu pot. Nu revin la subiectul asta din lipsa altora, ci pentru ca se tot intampla in jurul meu.

Imi pare rau. Sa nu ma intelegi gresit, nu-mi pare rau ca se intampla. Am reusit sa accept ca e un lucru natural, imi pare rau pentru toate gandurile rautacioase la adresa unei persoane. La faptul ca mi-am permis sa judec niste cuvinte care erau menite sa ascunda durerea de care habar n-aveam. Dar nu ma dezvinovateste nici o scuza de rahat. Sunt mai vinovata decat ar crede unii. Doare. Chiar imi pare rau ca mi-am permis "un lux" care nu-mi e permis. Ca am luat atitudinea de "stiu eu...", "asa sunt toti". Nu. Acum am primit raspunsul. Nu toti sunt asa. Cat de usurata ma simt sa aflu asta si cat de impovarata ca nu pot sa fructific nimic. Totul e prea tarziu si chiar devreme, indeajuns de devreme incat sa-mi dau seama. Iti multumesc pentru lectia de viata, chiar daca e in pragul mortii. Fii fara grija, lucrurile probabil vor stagna o vreme, asa se intampla de obicei cand iti pasa, cand duci dorul, dar toate vor intra pe un fagas normal ca si cand nimic din toate ce-au avut loc, n-au existat vreodata. Stiu, e trist, dar asa se intampla. Sper sa fii bine. Imi pare rau. Ramai cu bine.

miercuri, 9 mai 2012

Jurnal de bord



No. 3 - Luni, marti, miercuri.


O alta pagina-n jurnal. Pot.

Acum 2 zile a fost soare. Atentia mi-a fost captata de altceva decat ceea ce trebuia. Sau poate asta imi trebuia. Uitandu-ma deloc subtil catre el, auzeam cum alearga prin dreapta si stanga urechilor mele cuvinte. "tesuturi", "bazal", "epitelial", "adamantine", "mastocite", "smalt", "care", "suprafata" si "gingie". N-avea nici o noima. Afara era cald, mintea imi zbura si era Luni dimineata.

-Vrei un servetel? (se-amuzau copios fetele)

-Doar unul?!

-Hai concentreaza-te. (continuau sa rada, asa ca am crezut ca nu-i chiar asa graba...)

-2 minuti. Atat. Offff (un oftat ca si cand ai primi bomboana la care visai de mic)

Am ajuns acasa tarziu. Si singurul lucru la care ma gandeam e evident. Am facut baie si s-a mai terminat o zi. Marti. M-am trezit mai odihnita cu 5 minute ca Luni, oricum ziua nu promitea nimic. Mi-era dor de C., se intampla uneori sa-i simt lipsa desi niciodata n-a fost atat de aproape. Am stat pret de 10 minute cu telefonul in mana gandindu-ma: "Sa dau mesaj....sa nu dau...Nu. Nu dau mesaj.", alte 2 secunde, alte nelamuriri. Pana la urma mana dreapta a pus stapanire pe telefon. M-am plimbat cu C.* in locurile unde ma plimb de obicei...desi nu trebuia. Acolo erau locuri lipsite de amintiri, erau aleile unde imi lasam in mod normal amintirile, nu unele unde creeam altele. Atunci necunoscutul mi-a zambit. Mi-a spus : "Buna." si i-am raspuns. Ziua era mult mai buna, foarte buna.

Am recoltat sange. A.*, imi pare rau pentru cele 2 gauri in plus, imi pare rau si ca te ustura. Desi m-am fastacit de frica sa nu te chinui exact asta am facut. A 3-a e cu noroc mereu... E.*, multumesc pentru incurajari, dar chiar simteam ca o sa lesin de emotie. Am facut-o si p-asta si altele, lista incepe sa se mareasca. Abea acum ma simt libera. Traiesc. :)

* Initialele unor prieteni, al caror nume prefer sa ramana doar o litera. Ei stiu cine sunt.

Miercuri, Mai 9

sâmbătă, 5 mai 2012

Bine ai venit, ramai cu bine.



Cine esti? Cine ma faci sa fiu? De ce? Vii tu neinvitat? Te chem mereu si nu-mi dau seama? Poate sunt mai capabila si mai puternica decat stiam eu ca sunt...Ascult ploaia, te vad. Atipesc...

Se pierdea in zare o lumina alba, palida. Simteam mirosul de iarba proaspat cosita, dar imprejurimile se-aratau goale.Totul era alb, un alb sters. Atunci m-am gandit la cel mai absurd lucru. Ca am murit si-am reinviat ca muza intr-un tablou al unui pictor nehotarat...Ce convenabil. Speram totusi sa fie un peisagist, un romantic ca macar povestea de dupa sa n-aibe gust amar. Inca doi pasi si-am gasit cel mai superb loc, o alee luminata slab de soare, ingusta, cu piatra cubica asezata migalos. La dreapta si la stanga ei cadea lung o perdea de ciresi infloriti. Oare aici incepea tabloul? Albul se rasfira printre copaci, incertitudinea mergea la pas cu timpul, totul a devenit clar dupa prima intrebare. Murisem cu adevarat. Dar ce cautam acolo?

- Iti place sa intarzii!

Era vocea! Aceeasi voce...si cat timp a trecut. In aceleasi ganduri isi mai face loc unul, am emotii. Tremur de bucurie, zambesc cu totul. Nu mai sunt eu, sunt doar fericirea mea intr-un corp far` de nume. Inevitabil imi cad ochii in piatra cubica cenusie, ar fi ciudat sa-ti zic ca n-am mai vazut asemenea pietre? Poate nuanta de cenusiu era diferita, sau chiar forma...sau poate eram doar prea atenta sa nu-mi tradez emotiile. Aveam privirea pironita la firele de iarba ce ieseau dintre pietre, atat de firave si de-un verde crud. Cu un gest scurt am privit in urma mea, eram curioasa cate fire si-au gasit sfarsitul sub talpile mele tinere si reci. Nici unul. Nici macar unul. Sunt indemanatica sau drumul ma poarta incotro vrea el. Nu ma opun. Continui sa tac, ma simt de parca pentru a mia oara nu am limba, nu pot sa articulez nici un sunet, nu pot nici macar sa respir apasat...

-Iar ai emotii, ma asteptam. A trecut ceva timp...

-Nu..nu...nu e asta. Sunt...da..multe emotii.

-Mi-era dor de tine. Iarta-ma daca te-am speriat.

-Am murit?

-Esti aceeasi.(a spus-o pe un tot amuzat si linistit, impacat ca timpul n-a schimbat nimic) N-ai sa te schimbi niciodata!(radia ca nu s-a inselat, imi mai spusese asta, dar atunci se indoia teribil...) Nu copile, n-ai murit.(aproape ca rade...ce tampita cred ca par..) A trecut atat de mult timp incat sa uiti? Apropie-te!

-Mereu o sa fiu aceeasi. De ce-ai lipsit atat?

-Nu ma certa. Hai sa ne plimbam, lasa cuvintele pentru alta intalnire, nu vreau sa vorbim. Vreau doar sa te simt langa mine pentru ca asta chiar mi-a lipsit.

-Si discutiile nu?

-Nu. Discutiile imi rasuna apasat seara de seara, ba chiar ma mir de fiecare data cate tampenii putem spune, hai.

Imi priveam degetele. Incercam sa inteleg cum. De ce. Cat tine? Incercam sa ma urnesc din loc, sa fac totul sa para natural, dar la fel de natural ma-ncerca si teama si furia si plansul. Mi-am ridicat privirea in cer...n-aveam cer. Aveam doar o alee cu ciresi infloriti si pe el. As vrea sa stiu cine e...As vrea sa stiu cum gaseste toate locurile in care desfatarea nu are sens. As vrea sa inteleg de ce totul pare familiar chiar daca ma cheama in cine stie ce colt noroios si plin de mizerie. Sa fie doar el cel care manevreaza intregul complex de imagini si sentimente? Sa fie el papusarul si eu o simpla marioneta? Imi placea ideea tabloului. Mi se parea o realitate acceptabila, puteam sa fac sa treaca multe lucruri, puteam sa calc linistita pe acuarele pentru ca n-as fi fost decat o pata de culoare. Se apropie...mi-e teama. Il simt cum se intristeaza, dar mi-e frica. Mi-e frica.

-Tot n-ai depasit teama? Tu nu intelegi lucruri elementare. Esti captiva in propria-ti minte, in propria-ti paranoie. Iesi de acolo, te rog! Nu sunt aici sa-ti fac vre-un rau, nu sunt aici pentru nici unul din motivele tampite pe care mintea ti le da. Mi-a fost dor de tine, mi-a fost dor pana si de momentul asta ciudat de care avem parte de fiecare data, mi-e dor. Iarta-ma ca am lipsit, doar ca n-am mai reusit sa deschid aceeasi usa...Am fost slab. O data. Atat.

-Nu...si stiu. Dar ador cand imi explici atat de cald si afectiv de fiecare data. Nu pot sa ma satur de sentimentul asta, imi pare rau ca profit. Dar il ador, sau...te ador. Nu e teama, asa ne-am invatat, asa vreau sa fim aici.

-Esti o escroaca sentimentala, vino aici! (m-a strans atat de tare in brate, si doamne cat de bine a fost!!) Am continuat sa ne jucam ca doi copii, aveam parul nins cu flori de cires, ma indragosteam pentru a mia oara si chiar si acum parea la fel de autentic. Ne-a cuprins o frenezie cum n-as putea sa-ti explic...ne-am prins mainile una de cealalta si am luat-o la pas pe aleea far` de sfarsit. N-a mai zis nimeni nimic, dar stiam si discutam in continuare la fel de multe. Ii simteam pulsul, il simteam viu si ma intregea ca si cand abea atunci exista conceptul de "eu". Ma intrebam ce simte el, desi respiram si mergeam la pas. Nici acum nu i-am vazut fata. Il iubesc.


-Am obosit, vreau sa dorm. Mai vorbim si alta data, te rog. Mi-a fost dor, mi-e somn... (Si ca atunci cand se ridica cortina totul se estompa...)

M-am trezit, ma sufocam intr-un vid rece. Am sarit sa deschid geamul si cu un gest mecanic m-am aruncat inapoi in pat. Ploua. Ma-ntreb ca-n fiecare dimineata, cine esti? De ce eu? Dar, cine esti? Mi-e dor de tine. Mai mult decat crezi.. si stiu ca intr-o zi, toate astea vor fi mai mult decat un vis, decat un drum. Ramai cu bine.