sâmbătă, 30 aprilie 2011

Sfarsit de aprilie


Nu stiu ce as putea sa spun, ratacesc de ceva vreme. Mi-a fost dor de fereastra alba, a trecut o perioada destul de agitata. Am cunoscut tot felul de oameni, mi-am pus mai multe intrebari ca de obicei, dar am si ras la fel de mult. Nu stiu de unde izvoraste atata pofta de ras si ce anume o declanseaza. Cred ca imi place sa rad... Am descoperit ca-mi plac multe lucruri, desi pana acum nu le-am acordat atentia necesara. Doar ca acum regret ca nu am timpul necesar pentru a fi fidela acestor actiuni, lucruri care tind sa-mi rapeasca destul dintr-o zi. Cineva sau ceva ma tot striga, se uita prin mine, iar eu prin prisma altor ochi vad mai bine. Imi place sa ma scufund in starea de optimism cu care-mi incarca buzunarele acel ceva/cineva. Aveam senzatia ca o sa cad din nou, dar se pare ca nu mai stiu sa cad ori...poate ca nu mai doare, poate ca sunt si eu un mecanism uns bine si cu lectiile facute : "Copile daca ai sa cazi, sa te ridici ! Si ai grija, ai sa cazi iar si iar, tu doar sa te ridici !". Mi-am adus-o aminte pe mama care avea acelas discurs ori de cate ori ieseam din casa :"Nu iei nimic de la nimeni, nu vorbesti cu straini, daca vrei ceva vii si-mi ceri mie, ai inteles? Nu iei nimic, nu conteaza cat de colorat e sau cat de frumos vorbeste cu tine.", cat de stresant mi se parea sa aud mereu asta... Dar uneori mi-e atat de dor sa fiu copil.

Melodia spune mai multe, decat o pot face eu acum. Noapte buna !

duminică, 3 aprilie 2011

Duminica ploua.

Ploua. De cateva seri adorm cu mirosul de ploaie in nari si cu sunetul stropilor ce se lovesc violent de pervaz, in urechi. Nici nu mai stiu ce subiect a ramas neatins. N-as fi vrut sa postez, dar mi-era dor de fereastra alba care-mi ofera intelegere ori de cate ori am nevoie, chiar e placut sa spui ce gandesti si sa nu fi judecat sau intrerupt. Ideile curg una dupa alta, chiar daca sunt coerente ori logice, sau nu. N-am mai incercat de ceva vreme sa rostesc fiecare gand, sarind dintr-o amintire in alta. Nu este vorba de frustrare nicidecum, ci de nevoia de a vorbi si de sentimentul placut ca nimeni nu o va lua ca pe o jignire sau iti va pune o eticheta asemeni pungilor pe care le indesi in nestire in congelator si trebuie sa stii ce ai pe acolo. De ce sa avem nevoie de etichete? Toti am facut tampenii de care probabil nu suntem mandrii, dar poate ca am si invatat din ele, eu nu vreau sa fiu o vanzatoare ce lipeste preturi pe oameni. Nimeni nu e ceea ce pare a fi, iar in spatele multora dintre noi stau povesti ce necesita rabdare, intelegere, tigari si atentie. Ma indoiesc ca exista oameni care isi spun of-ul doar de dragul unei discutii, sunt atatea de inteles din 2 fraze incat e stupid sa tragi o concluzie dupa doar o poveste. Nu am sa ma uit inainte si sa recitesc ce am scris, e postul premiera, nerevizuit, ramane in stare bruta.

Cateodata incep sa vorbesc despre vreme si sfarsesc prin a vorbi despre noi in general. Am zile cand ma trezesc razand din somn, dar le sfarsesc prin a plange. Zile cand simt doar ca supravietuiesc, ca ma plimb pe o linie de tranzitie care nu are inceput si nici sfarsit, in alte zile nu inteleg nici un comportament si nici nu ma straduiesc. Am zile cand am vaga senzatie ca traiesc pentru altii, pentru a-i ajuta si alte zile cand simt ca se profita de starile mele, dar nu ma impotrivesc nici unei trairi. Toate imi apartin, toate fac parte din aventura pe care o traiesc dupa capul meu, nerespectand vre-un cod nescris. E asa ciudat sa vezi cum marile drame ale unora, pentru tine sunt niste simple conversatii, ah si e atat de greu sa discuti cand ai emotii. Imi vine atat de greu uneori sa-mi aleg gandurile si sa le rostesc. Nu toate urechile te pot intelege, iar altele inteleg doar ce vor, isi aleg ele adevarul fara a te intreba pentru confirmarea sau infirmarea lui. Asa ajung multi dintre noi sa puna eticheta despre care vorbeam mai sus, din ignoranta sau poate din comoditate, dar daca tot discuti cu un om... de ce sa nu profiti de faptul ca este in fata ta si iti poate raspunde la toate intrebarile? De ce sa alegi sa traiesti pe un teritoriu al incertitudinii? Poate imi fac prea multe griji pentru altii desi stiu ca nu e nimeni ca mine sau ca tine, incerc din rasputeri sa ii inteleg, sa pun cap la cap informatiile ce mi le ofera. In orice caz stiu sigur ca nu poti cunoaste un om, atat timp cat el insusi nu se cunoaste sau nu iti da oportunitatea de a fi tu primul in acest sens. Sunt plini de temeri, de frici prostesti pe care nu vor sa le accepte nici macar in momentul in care le sunt prezentate.

Toti am fost dezamagiti. Unii poate pe plan profesional, altii in plan social si probabil marea lor majoritate in plan sentimental, dar la ce util sa ii consideri pe toti la fel, cand tu nici macar nu ii oferi posibilitatea de a fi asa cum este si abea mai apoi sa crezi despre el ca este intr-un anume fel? Eu stiu sigur ca am o bariera in fata mea, care se deschide doar cui vrea, dar o fac pentru ca la un anume moment dat am hotarat sa tin in jurul meu doar oamenii care o pot trece. Oricat m-as lupta cu ideile preconcepute ale unora e pur si simplu imposibil sa ii scoti din lumea lor, iar asta nu inseamna nici mai mult nici mai putin decat energie irosita inutil intr-un mod cat se poate de perseverent. Si stim cu totii ca ceea ce-ti faci cu mana ta se numeste... "lucru manual".

Ploua,printre randuri. Nu-i cerneala, dar e tus. Nu sunt foi, dar este alb.

"E de ajuns sa stiu ca stam sub acelas cer si ploaia care-mi uda mie fata, o uda si pe a ta !"