marți, 11 octombrie 2011

Stari la frontiera


Se aude muzica, parca sunetul e peste tot, dar mai strident din fata. Mi-e frig si frica. As vrea de multe ori sa fiu magicianul care repara tot si are solutii si pentru el, nu doar pentru altii. Am experimentat intr-un timp foarte scurt senzatii noi sufletului meu, nu inteleg niciodata de ce ma simt datoare sa mi le explic. Sau de ce fiecare senzatie trebuie asociata cu copilaria, cu toate ca apar senzatii noi ACUM, mai tarziu cand ma voi intalni cu aceeasi senzatie, voi retrai prima zi cand am simtit-o. Poate ca asta ma face defecta, dar in acelas timp umana. Habar nu am daca altii se gandesc la asta vreodata sau macar o data. Mirosul de frunze uscate si ploaia ma vor face mereu sa ma simt intreaga si capabila, dar in acelas timp privesc cu melancolie starea de-afara. Trilul pasarilor in toamna rece mi-aduce aminte de fericirea copilariei, de senzatia ca ma asteapta o noua zi plina de provocari si poate prea interesanta pentru ceea ce iti ofera cu adevarat. Septembrie o sa ramana mereu o luna amara, luna de tranzitie prin care voi trece doar de nevoie, luna care ma duce mereu la Albastru Viu de Octombrie. Ne depasim trecutul si il acceptam ca parte din noi refuzand sa traim in el, dar fara sa ne dam seama retraim aceeasi zi. Captivi ai timpului uitam sa traim din temeri prostesti, intrebandu-ne dupa putin timp: "Cand a trecut 1 an?". Orbiti de lucruri inutile avem senzatia ca traim mult, cand de fapt nimeni nu vede ca dimineata zilei de luni seamana teribil cu cea a zilei de marti, cum soarele apune in acelas loc si luna e mereu pe cer. Poate nu pe cerul tau, dar pe-un cer e mereu. Ati obosit? Trezirea, acum e si buna dimineata si e si noapte buna.