Toamna albastra

Totul a inceput ca un continuu deja-vu. Nimic din ceea ce s-a intamplat acum cateva zile nu mi-a parut nou,interesant sau o traire cu care ar trebui sa ma acomodez, acceptand faptul ca altfel nu ar putea fi. Simteam nevoia sa raspund intrebarilor inainte de a fi adresate,dar nu am facut-o,in speranta ca exista o sansa de a ma insela.O parte din mine simtea nevoia de a-i spune cineva : "Nu e asa,nu ai stiut",dar cu argumente...a fost pentru prima data cand toamna a invins fara drept de apel.
Pentru a elucida unul din mistere,m-am plimbat pe strazile Sibiului. O faceam pentru a doua oara,dar sufletul meu simtea ca o face pentru a mia oara. Am incercat sa ignor senzatia de "Da,stiu." in schimbul uimirii si explorarii unui nou teritoriu. Mi-am inceput itinerariu pe strazile inguste si serpuite pavate cu piatra cubica,mica...fiecare strada te ducea spre un alt tu si nu aveai cum sa ignori faptul ca ti-ar fi placut sa pierzi cate o zi pe acolo facand nimic. Mai tarziu,coplesita de multitudinea de sentimente mi-am facut curaj impreuna cu grupul sa ne urcam intr-un taxi si sa ajungem la o Crama cu specific romanesc. Ne-am trezit in Piata Mica ca dintr-un vis ce nu avea sa se termine prea curand,am observat in drumul meu atatea suflete fericite si melancolice deopotriva,zambete ce aduceau cu ele lacrimi si lacrimi ce porneau din fericire,oameni care nu vroiau decat sa fie pe placul tau,de parca doar pentru asta se trezeau in fiecare dimineata. Am ajuns la Crama Sibiana,coborand cateva trepte intrai in alta lume,incontestabil sentiment. Aerul inchis,putin rece,luminat slab,caramizi portocalii incarcate de vreme,porturi nationale agatate si podeaua inchisa la culoare toate astea te faceau sa vrei sa plangi. Amplasate haotic,mesele luau diverse forme...patrate sau rotunde erau asezate fie dupa cate o arcada,fie sprijinind cate un zid. Am aflat ca initial in secolul XV a fost primaria orasul,iar mai apoi un depozit de materiale urmand sa ajunga a fi club avand ca finalitate aparitia restaurantului fara a fi restaurat macar putin de la aparitia sa. Ne-am asezat intr-un "separeu",camuflati de o arcada imi era greu sa tin lacrimile in frau si nu m-am putut abtine sa nu ating pietrele,caramizile...Era imposibil sa nu le aud vocea calda,dar groasa ce ma indemna sa ating timpul trecut,sa-mi imaginez cate sute sau mii de oameni au fost acolo,cate sentimente a inghitit locul si pe cate dintre ele le va scoate la lumina ori de cate ori este nevoie. La toate aceste lucruri se adauga prezenta ospatarului,imbracat cu pantaloni calcati la dunga,cu o camasa alba,apretata ce era imbracata de vesta neagra ce continua frumos si armonios pantalonii. Pantofi in picioare,parul carunt,vocea calma si ancarul ce-l purta pe mana, toate erau ale locului,iar locul in sine era al vremii.
In aceeasi zi am avut o tentativa de a ne odihni,caci tot ceea ce se intamplase te facea sa vrei sa stai intins sa auzi eventual cum ploua,cugetand la tot ceea ce ai vazut.Locul cerea o replica,de care nici macar tu nu te puteai lipsi. Am stat inchisi in camera de parca asteptam ceva,dar ceea ce asteptam nu a indraznit a aparea asa ca ne-am agitat fara a stii ce vrem de fapt. Mai pe seara m-am hotarat sa ies in zona pentru a cauta un Non-Stop(mi-era pofta de ciocolata). In momentul in care am iesit,mi-am sunat prietena pentru a vorbi cu ea la telefon,totul mi se parea prea sinistru din cauza linistii. In timp ce ii explicam cum e orasul aud un "Ceau" in ecou din spate,ma intorc speriata si intreb "Ce ai zis?",imi raspunde "Ceau" uimita ca am inteles bine desi erau cam 5 metrii intre noi ii spun "Buna.",continuandu-mi drumul si discutia la telefon.Dupa putin timp ma intreaba "Singura?"...nu intelegeam de ce imi vorbeste..."Da.",el : "Nu iti e frica ? E noapte,vrei sa te conduc ?" Intentia parea rupta de realitate,iar pentru prima data viata a avut o tentativa de a aduce cu filmele siropoase,intrucat nu mi-a fost teama ca s-ar putea intampla ceva. In schimb exista teama pentru nou asa ca i-am raspuns : "Nu multumesc,ma descurc mai am putin de mers.". Intentia lui ma facuse sa zambesc,sa inteleg ca exista si lucruri bune chiar daca sunt intamplatoare sau la sute de km de casa. Am ajuns inapoi la pensiune si am plecat din nou pe strazi pentru a ne plimba. Acum lucrurile devin si mai interesante...Strazile erau luminate,vantul batea puternic,atmosfera era putin incarcata. In plimbarea noastra nu am fost doar noi,din instinct ma uitam in permanenta peste umar,caci simteam ca e mult mai multa lume decat eu si Alex,in spatele nostru intotdeauna scartaia ceva,fosneau frunzele,lumina avea tendinta de a palpai si umbre parca de nicaieri se intindeau pe casele intunecate. Fara nici o alta explicatie ne-am continuat drumul,dar scopul se schimbase. Daca initial cautam un Non-Stop,acum cautam un taxi care sa ne duca la unul,caci atmosfera devenea tot mai apasatoare.
In ultima seara ne-am plimbat prin Centrul Vechi. La un moment dat am inceput sa cant,nu am putut rezista...cladirile tineau cu mine,amplificand sunetul pe ritmul cantecului. Am stat aproape 2 ore pe zidul ce imprejmuia cladirea "Continental Forum",ascultand muzica veche si vorbind despre nimicuri.
Toamna in Sibiu,e toamna.Albastrul e aramiul,e fosnetul,e cerul schimbator si sentimentele de neoprit pe care toamna le aduce sufletului tau. As vrea sa cunosc toamna,dar mi-e frica...in schimb cunosc toamna albasta,toamna mea,sufletul meu sau gandul catre el.