Stari la frontiera

Se aude muzica, parca sunetul e peste tot, dar mai strident din fata. Mi-e frig si frica. As vrea de multe ori sa fiu magicianul care repara tot si are solutii si pentru el, nu doar pentru altii. Am experimentat intr-un timp foarte scurt senzatii noi sufletului meu, nu inteleg niciodata de ce ma simt datoare sa mi le explic. Sau de ce fiecare senzatie trebuie asociata cu copilaria, cu toate ca apar senzatii noi ACUM, mai tarziu cand ma voi intalni cu aceeasi senzatie, voi retrai prima zi cand am simtit-o. Poate ca asta ma face defecta, dar in acelas timp umana. Habar nu am daca altii se gandesc la asta vreodata sau macar o data. Mirosul de frunze uscate si ploaia ma vor face mereu sa ma simt intreaga si capabila, dar in acelas timp privesc cu melancolie starea de-afara. Trilul pasarilor in toamna rece mi-aduce aminte de fericirea copilariei, de senzatia ca ma asteapta o noua zi plina de provocari si poate prea interesanta pentru ceea ce iti ofera cu adevarat. Septembrie o sa ramana mereu o luna amara, luna de tranzitie prin care voi trece doar de nevoie, luna care ma duce mereu la Albastru Viu de Octombrie. Ne depasim trecutul si il acceptam ca parte din noi refuzand sa traim in el, dar fara sa ne dam seama retraim aceeasi zi. Captivi ai timpului uitam sa traim din temeri prostesti, intrebandu-ne dupa putin timp: "Cand a trecut 1 an?". Orbiti de lucruri inutile avem senzatia ca traim mult, cand de fapt nimeni nu vede ca dimineata zilei de luni seamana teribil cu cea a zilei de marti, cum soarele apune in acelas loc si luna e mereu pe cer. Poate nu pe cerul tau, dar pe-un cer e mereu. Ati obosit? Trezirea, acum e si buna dimineata si e si noapte buna.

E septembrie tarziu

Tremur clandestin poposeşte în palmele mele.
Gânduri fără destinaţie se opresc să-şi tragă duhul
nicăieri altundeva decât în fiinţa mea.
Idei absurde ocolesc în neştire ideea de a fi.
Schiţe ale viitorului se-ntind pe pereţi,
imitând haotic umbra unui temător.
Secundele se-nvârtesc în hora Nebunului de-Albastru,
se ţin strâns şi ameţesc ireversibil.
Acum îmi creşte pulsul, abea acum.
Paşesc pe-un pământ necunoscut tălpilor mele
şi-mi las amprenta caldă pe-un rece aburind.
M-am identificat în faţa Lui, am rămas aceeaşi
nici mai mult nici mai puţin. Permisul pentru
călătoria de iniţiere luase sfârşit la ultimul
"tic" in şoaptă.
Deţin o instalaţie sofisticată, a care-i schiţă
şi mod de utilizare s-au făcut uitate în ignoranţă.
Am legat de Oxigen fericire şi extaz, şi n-am făcut
decât să elimin acelaş lucru în cantităţi infime
pentru necunoscători.

Perdele albe cad grele de-a lungul pereţilor.
E rece tot. Mecanisme purtate de val de-a lungul
trotuarelor se-mpiedică de zâmbetele pure.
Oraşul e tot Albastru. Deşi in albăstrimea lui,
unii încă îl văd tot cenuşiu-închis.
Garduri îngheţate de spaimă încă mai găsesc puterea
de-a se mira alături de mine. Păşesc pentru a mia oară
deşi se simte ca întâia dată. Inspir suflul nopţii şi
mă las întregită de mine.

E septembrie târziu.

Oricand, oriunde si oricum

Oricând, oriunde şi oricum.
Nu contează dacă ţii
sau nu de mână
secundarul. Lipseşti.
M-am documentat şi
am citit mult despre
lipsa ta. E hilar.
Nu figurezi pe harta
nimănui, nici măcar
în trecere. Nu exişti.
Şi totuşi dormi în gândul meu,
în gândul ei, paradoxal
ajungi să fii peste tot. Unde?
Printre degete mi se
răsfiră amintiri despre "odată";
despre "Tu" stând în poartă.
Cum?
M-am trezit la tine acas',
într-un vid nebun şi rece
ce m-aleargă printre pagini;
rânduri seci. Când?
Oricând, oriunde şi oricum.

Scrisoare de dragoste

Iau in palma pulsul amintirilor petrecute alaturi de tine si mi se pare c-a trecut o vesnicie in care nu au existat pe acest pamant pustiit de sentimente decat doi oameni, decat doua inimi intr-un singur ritm ce m-a amagit ametitor asemeni unei cupe de sampanie bauta pe rasuflate.

As vrea sa iei cunostinta de toate sentimentele mele pe care le genereaza aceasta masinarie complicata careia oamenii ii spun inima, dar din imaginatie ma urmaresc ochii tai ca doua panselute umede de roua diminetii. Sunt tot aici.

In prag...

Unii oameni chiar spun lucruri inteligente in timp ce eu aleg sa scriu tampenii. Sa plictisesc o intreaga gloata de oameni comozi cu invocari absurde ale trecutului, incercand sa arat ce? Citeam printre randurile altora, crezand ca toti facem asta...nici nu stiu cum de mi-am permis sa fiu atat de naiva. Oamenii n-au nevoie de cuvinte dulci cand se simt suparati ci au nevoie de mai multa mizerie, eventual o mizerie care sa-i vizeze..asa se simt unii umani si indreptatiti sa judece. Si ce e judecata? Exista o linie trasata la mijlocul judecatii, o linie care sa marcheze inceputul si sfarsitul unei judecati corecte? E amuzant ca multi dintre voi nici nu intelegeti multele cuvinte cu care aruncati de dragul unei conversatii, multi dintre voi nici nu stiti de ce va certati, dar o faceti... depaseste de mult instinctul primar de aparare. Va simtiti orgoliul ranit la orice pas incat sa ma scuzati, dar sunteti morti. Nu e nimic viu in razbunare, pumni si cuvinte goale. Strazile sunt mai goale ca niciodata, nu ca n-ar fi oameni pe ele...sunt. Oameni a caror privire nu atinge nimic si n-ar putea sa infloreasca nimic niciodata, corpuri care se misca robotic din necesitate. Forme haotice care se simt maturizate peste noapte si nu-si permit sa traiasca pentru ca au depasit varsta necesara. Suflete prizoniere intr-o minte atat de inghetata incat iti provoaca panica. Atat de orbi incat se zbat intr-un cub cu o singura iesire, dar nu pasesc de teama unei capcane si vai cat se chinuie. Si te-ntreb, aflat acolo, ce ai de castigat si ce pierzi? La ce-ti ajuta orgoliul de care te agati secunda de secunda? Pe cine sa te razbuni decat pe tine ca ti-ai permis sa ajungi asa?! Inutile incercari cand singurul loc plin de viata e parcul de langa mare, dar plimbandu-ma prin Albastrul meu stiu. Stiu de ce. Stiu cum e sa te simti mai bogat fara sa ai nimic, stiu cum sa iert de dinainte sa mi sa ceara asta, stiu sa privesc si cerul de parca ar fii ultima data, stiu sa respir. Stiu.

O alta noapte la brat cu Eternul Albastru.

Horoscop Zilnic

Horoscop zilnic oferit de eastrolog.ro

Am sa astept

Si-am sa astept. Am sa astept sa ancoreze la mal dorul. Am sa fiu prin cine stie ce port chinuindu-ma sa te strig, vreau sa fiu sigura ca ma auzi. As vrea de multe ori sa poti sa-mi citesti gandurile, atunci toata agitatia si toate actele vor parea perfect tetrale si atunci ai stii si tu ca nu te mistui de unul singur. Ti-as impartasi fiecare gand, fiecare emotie, tot...mai putin amintirile, pe alea le ai deja. Voi dori sa devin colectionara in timp, dar nu de lucruri inutile...ci de aminitiri, ganduri, emotii, mirosuri, senzatii. Mi-e teama ca voi vrea sa te tin cu totul printre pagini, alaturi de randuri filosofice la masa cu cei mari. Ma gandesc de multe ori la frica, ca nu stiu ce ar putea fi pentru altii, ca pentru mine a ajuns sa-mi fie ruda, parca e parte integrata in mine, parca tot ceea ce fac e sa invat sa traiesc cu ea si ea prin mine. Nici nu ma mai deranjeaza asa tare, decat atunci cand imi vorbeste din somn.. Si parca as vrea 2 minute sa-mi eliberezi gandul de tine, dar nu mai mult. Mi-e dor sa stau langa tine, mi-e dor sa rad cu tine, mi-e dor de glumele si ironiile tale cum nici nu-ti imaginezi. Mi-e dor de tine, mi-e dor de mine, mi-e dor de noi in serile racoroase. Timpul nu conteaza, nu-l cumpar...il petrec..acasa sau in departari, pe uscat sau pe mari reci, intr-o zi sau in nopti senine de vara, cu...

Si-am sa astept, fie si pentru o clipa. Am sa astept, am sa te astept. Am sa fiu la mal tinand in mana visele de demult, am sa zambesc si-am sa plang in acelasi timp.