sâmbătă, 21 noiembrie 2015

Suicid la malul marii.



               Imperceptibil. O umbra in propriul tau destin. O naluca care nu cauta salvare, dar alearga haotic spre un punct luminos care sa-i explice de ce fuge, de ce se teme si incotro trebuie s-o apuce. O enigma in sensurile pierdute despre cum ar trebui sa fie, despre cum trebuie sa inteleaga, sa gandeasca, sa mearga, sa simta, sa respire. O urma de energie lasata intr-un corp care se loveste de tot ce-i iese in cale. Putin cat sa simta ca singurul lucru de care se loveste nu e un perete ori un colt de pat, ci propria-i mentalitate, mintea-i insasi. Cand facuse posibil asa ceva? Cum a reusit sa se starpeasca emotional atat de repede si cu atata usurinta de parca ar fi fost vorba de-un tantar si nu de-un suflet? Hotarare nebuneasca, dementa si inutila. De ce sa vrei sa te omori? Poate ca daca ea insasi se omora, atunci nimeni nu ar mai fi avut vreo putere asupra ei, poate ca devenind naluca a reusit sa mai traiasca. Despre moarte nu se stie mare lucru, doar filosofii, care mai de care. Doar experiente pline de emotia unui final eminent, povesti pentru oameni curiosi, pentru ea si pentru mine. Crezi ca te mai asteapta ceva dupa o moarte emotionala? Mai conteaza oare cate ploi, cate razboaie si cat sange ar mai curge? Nu. Nu. Devi o naluca satula de nimic. Te umplii pana la refuz cu un gol incomensurabil, incomprehensibil de mintea umana. Placerea se transforma in rutina, iar rutina, te omoara si ea. Cum poti sa intelegi cum se simte sa nu fii, daca nu mergi la pas cu nimicul? Cine te-ar ajuta sa apreciezi minunatul punct de lumina, in linistea caruia incepi sa te intelegi, daca nu tu? Tu. Eu. Fiecare. Am renascut. Dupa lungi si exasperante perioade de atletism mental. Dupa ce-am savurat intunericul, m-am intors in lumina. M-am intors la mine. Mi-am dat voie sa traiesc din nou. Asta e experienta care m-a salvat de mine. E intamplarea care m-a dus pe culmile cele mai inalte ale intelegerii, ale firescului si neobisnuitului deopotriva. Acum stiu si cred in importanta mea, in mine si puterile mele. Sunt unica persoana care se poate omori si se poate readuce la viata. 
   M-am sinucis emotional acum 3 ani. Acum traiesc. Asa cum nu am trait niciodata. 

Un comentariu:

Anonim spunea...

Resurectia are un scop maret. Trei ani lipsiti de emotie reprezinta destul de mult pentru orice suflet. Mai ales pentru un suflet care gaseste frumusete si iubire in orice. Nu mai exista piedici. :)