Iarta-ma. Regret.
Exista momente, secunde, care efectiv te trezesc la realitate. Te indeamna sa spui "multumesc" pentru ceea ce ai, sa apreciezi clipa imediat urmatoare, sa nu renunti la visele tale oricat de imposibile ar parea, sa le spui tuturor ca ii iubesti, sa iti ceri scuze pentru micile rahaturi care se aduna, sa iti amintesti ca intr-o zi, mori. O sa para stupid ca tot revin la subiectul asta, dar e ca si cand ai scrie despre dragoste. Chiar daca ai iubit, mai mult decat sa-l descrii pe celalalt si sa iti identifici emotiile cu niste lucruri prea pamantesti, n-ai ce sa faci. Asa-i si cu moartea, desi participi la a altora, nu o constientizezi, nu poti sa explici. Eu nu pot. Nu revin la subiectul asta din lipsa altora, ci pentru ca se tot intampla in jurul meu.
Imi pare rau. Sa nu ma intelegi gresit, nu-mi pare rau ca se intampla. Am reusit sa accept ca e un lucru natural, imi pare rau pentru toate gandurile rautacioase la adresa unei persoane. La faptul ca mi-am permis sa judec niste cuvinte care erau menite sa ascunda durerea de care habar n-aveam. Dar nu ma dezvinovateste nici o scuza de rahat. Sunt mai vinovata decat ar crede unii. Doare. Chiar imi pare rau ca mi-am permis "un lux" care nu-mi e permis. Ca am luat atitudinea de "stiu eu...", "asa sunt toti". Nu. Acum am primit raspunsul. Nu toti sunt asa. Cat de usurata ma simt sa aflu asta si cat de impovarata ca nu pot sa fructific nimic. Totul e prea tarziu si chiar devreme, indeajuns de devreme incat sa-mi dau seama. Iti multumesc pentru lectia de viata, chiar daca e in pragul mortii. Fii fara grija, lucrurile probabil vor stagna o vreme, asa se intampla de obicei cand iti pasa, cand duci dorul, dar toate vor intra pe un fagas normal ca si cand nimic din toate ce-au avut loc, n-au existat vreodata. Stiu, e trist, dar asa se intampla. Sper sa fii bine. Imi pare rau. Ramai cu bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu