Iata ca un alt an ma prinde in fata aceleiasi ferestre singuratice careia in mod fidel imi destainui gandurile. A trecut aproape nesesizabil, nici nu mai stiu cand ma prindea luna plina in plimbari cu El de mana, cand noptile reci de mai ma prindeau pe aceeasi plaja pustie ale carei valuri nu se termina niciodata, cum au fugit lunile, atasamentul si dragostea, cum toate au fost si poate vor incerca sa mai fie ceea ce nu au reusit de mult. Mi-e dor in mod obsesiv , azi, mai mult ca niciodata, de toate chipurile ce le-am zarit pe parcursul anului, mi-e dor de tot ce a reusit sa ma faca sa zambesc, mi-e dor, dar nimeni nu stie si nimeni nu ii taie satietatea ce-mi inunda sufletul. Stiu cum am fost, cum sunt si cum voi fi sau cum as vrea sa fiu. Nu e chiar ideea ce mi-o facusem in timp despre acest eveniment, dar inevitabil si in mod cert am acceptat-o pe cea care parea verosimila. Speram sa infloresc cu gandul la primavara, sa ma destainui serii ca in noptile lungi de vara... Azi m-aseman parcului. Sunt verde, dar iata ca toamna mi-a plecat regretele si de teama timpului am ingalbenit, tavalindu-ma pe pamantul ud si rece, iar cozile mi se-nfioara la fiecare adiere a vantului sur. M-aplec in fata secundarului - a respect - si sarut mana minutarului ce m-a pazit strasnic in incercarea mea de a evada ! Am fugit cu viata mea ca si cand as fi luat-o la pas printre straini,unde mi-e gandul, unde mi-e mintea ?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu