luni, 25 octombrie 2010

Amintiri din trecut

Pasesc timida prin camera,ferindu-mi privirea in permanenta de eventuale umbre ce intarzie sa apara. Am un avans de 1 secunda fata de viitor. Imi sterg ochii in lacrimi,imi incalt picioarele reci si cobor in graba spre gradina,gradina ce mi-l adusese pe Matei,gradina ce-mi dictase grijuliu ritmul fiecarei batai de inima. Gradina ce ne-a adus impreuna indiferent ca luna ne trada cu nesomnul ei...
Mi-aduc aminte secvente,dar as vrea sa stiu tot. Nu-mi pot scoate din memorie momentul in care ai aparut solid,cu un brat de lemne incercand sa ma ajuti. In timp ce aprindeai focul in semineu,iti admiram parul cret ce cadea atat de fin pe chipul tau...ezitand o clipa m-am lasat prada zambetului. Si am ras..Am ras amandoi de aburii ce se intortocheau zglobiu in fata noastra. Sau,seara de octombrie ce aducea cu ea atat romantism ca puteai sa juri ca e o seara de Mai...atunci iubitule am simtit ca pamantul imi apartine si ca doar noi dam viata lucrurilor. Atunci m-ai rugat sa fiu a ta,dar fiind copila am ras,am ezitat.Mai stiu si anul acela cu cea mai geroasa iarna,se intampla cu putin timp dupa ziua mea,prin noiembrie 1822,cand cu regret m-ai anuntat ca tatal tau te promisese unei domnite,nu ma puteam impotrivii alegerii nefaste. Stiam si credeam ca destinul tau imi apartine si viceversa. Nu aveai cum sa fii departe de mine,nu ai fost niciodata si intotdeauna te-am simtit mai mult decat necesar,te-am respirat mai adanc decat o fac cu diminetile si te-am cuprins in brate cu atata pofta ca as fi putut sa mut muntii din loc,serile cu luna plina fara tine aveau sa ma slabeasca,sa urlu...sa tip si sa plang pana cand zorii pareau sa alunge orice vis.
Stiu si seara cand ti-ai luat ramas bun. Pe aceea o stiu cel mai bine...Eram sub aceeasi arcada de flori inghetate,dar ne era bine...eram doar noi. Mi-ai povestit ca nu e ceea ce iti doresti,parca si acum imi rasuna vorbele tale : "Am sa ma intorc la tine,orice ar fi ! Nu te da nimanui altcuiva,esti doar a mea,sunt doar al tau !". Atunci am inceput sa plang,plangeam in fata gandului ca ea va avea parte de tine in timp ce eu voi visa la o alta zi cu tine sau ma voi hrani zilnic cu amintirea noastra. Mi-ai sarutat lung buzele umede,mi-ai sarutat ochii,mi-ai pus zambetul pe chip si ai plecat...De atunci tot asteptam sa te vad.
In seara asta te-am visat, dragule. Erai ranit si intins pe jos,erai inconjurat de sange si tipai,doar ca oamenii pareau surzi la durerea ta...Te-am privit cum te stingeai. Dimineata aceasta a fost mai grea ca celelalte. Sunt nelinistita si stiu ca nu esti bine...Dar ce oare sa fi patit ? Ma hotarasc sa iti scriu,iar in timp ce cautam o pagina goala primesc telegrama. Imi revenise zambetul pe buze la auzul vestii stiam ca esti tu ! " Matei e mort. Te asteptam urgent la conac"...Doamne,nu am inteles nimic. De ce Matei ? De ce azi cand implineam 6 ani ?

A fost ziua ce m-a trezit din pat,dar m-a uitat in prag. Mi-as fi dorit sa alerg in nestire pana la epuizare,sa ma sting de foame,nu de durere si amor. Am stat in fata aceluiasi semineu,dar imi lipsea rasul tau...imi lipseai cu totul. Trebuie sa ma intorc,sa fac sa treaca !


Un comentariu:

dragos spunea...

Ce ....."nebuna" esti !! :D ...daca e realitate sau fictiune ..imi zici in privat :P si poate conteaza mai mult sau mai putin...insa ...e frumos! Te pricepi si se vede ca iti place. Bravo again!