De data asta imi plănuisem victoria. Era exact lupta de care aveam nevoie şi da, sună de parcă aş fi pierdut. Dar exact când adunam gând cu gând am realizat că nici n-am început vreodată o luptă şi dacă aş face vreodată asta ghici ce…m-aş lupta cu propriile-mi temeri şi idei, halal erou. Ei bine, de fiecare dată există un motiv pentru care cineva împărtăşeşte idei, motivele mele sunt simple şi e destul de evident că ele se găsesc doar printre rânduri. Mai mult sau mai puţin importante, cu înţeles deplin sau chiar non-sensuri, au acelaşi efect mereu. Cel puţin aş putea spune că sunt dependentă de motive, dar nu vreau ca asta să sune ca o justificare patetică a unei lipse de ceva, orice. Aşadar spuneam că aveam în gând un plan, urma să am parte de ceea ce vroiam eu de la bun început, dar nu… Ce vreau eu este mereu complicat, iar eu nu pot să fiu atât de normală (presupunând că există o definiţie clară a normalului aplicabilă tuturor şi în urma definiţiei există măcar un om care să întrunească condiţia normalitaţii) şi simplă încât să-mi doresc lucruri simple, anoste şi previzibile. Îmi permit luxul incertitudinii din punctul ăsta de vedere, pentru că accept această incertitudine şi pentru că îmi umple sufletul de emoţie. Trăieşti vrând nevrând într-o stare de alertă, în care aparent eu funcţionez, judec şi reacţionez mult mai bine. Mai scrisesem pe ciornă o chestie vis-a-vis de minciună, de faptul că rutina minte sau chiar rutina e minciună…de ce? Pentru că am mai zis într-o altă postare: toate zilele sunt la fel, poate diferă vag când plouă, ninge sau e ceaţă, însă ceea ce face o zi diferită de alta sunt alegerile tale. Mulţi încă n-au habar de puterea lor, de deciziile lor şi traiesc in derivă făcând alegeri la întâmplare, trăind ca nişte simplii pasageri împotriva voinţei lor, dar nici nu stiu ce fac. Cine a inventat minciuna? Noi. De ce? Am argumente pro pentru asta, oamenii sunt slabi pentru că sunt incapabili să se regaseasca, aşadar nu toată lumea poate suporta adevarul în starea lui naturală. Bănuiesc că primele minciuni au fost nevinovate şi aveau ca scop ridicarea moralului celor cazuţi sau poate prima minciună a fost spusă ca formă de divertisment, nici nu contează. Ideea este că nu stii ce e minciună şi ce nu, atât timp cât nu cunoşti adevarul. Am fost pe lângă subiect, prin el şi printre rânduri e ceea ce vreau să zic. Până data viitoare, arici roz.
Un comentariu:
Fii atent(a). Imi cautam amprenta lasata pe net (ariciroz am fost cativa ani) si am gasit aceasta postare. Si nu pot sa nu ma intreb: ne stim? eu sunt ariciul roz? Sau mai era inca unul ratacit prin viata ta?
Trimiteți un comentariu