vineri, 25 februarie 2011

Un sfarsit fara de inceput

O poveste de dragoste ? Nu. Doar o poveste al carui inceput nu se va arata, cel putin nu acum... Nu multe intamplari sunt demne de o poveste pe cinste la fel cum multi dintre cei ce iti calca pragul nu merita o atentie deosebita.

Am intalnit multi oameni, nu cu toti am putut discuta. Multi dintre ei nu se potriveau cu stilul meu nici atunci cand puneam puncte propozitiilor neterminate, altii nu au stiut sa se plimbe, cei mai multi dintre ei erau surzi la cuvintele mele, chiar daca erau dintre cele mai sincere sau adevarate, oameni al caror chip se schimba adesea si incerci din rasputeri sa le atasezi ceva ce tu stiai, dar mereu pare mult prea strain de ceea ce au devenit. Mihai este unul dintre cei care te asculta si te cearta in acelasi timp, un om a carui sinceritate te loveste, dar nu te doare. N-as fi crezut ca mai sunt si oameni ca el, cand am realizat asta am simtit o nevoie nebuna de a stii ca-l port langa mine. As fi vrut sa fie al sufletului meu, sa ma pot lauda ca langa el timpul si restul notiunilor sunt cele mai irelevante lucruri ale vietii.

Bineinteles ca o concluzie de genul acesta o tragi dupa ce macar ai senzatia ca il cunosti, ca stii 2 lucruri clare despre el.
Ne-am cunoscut acum 2 ani, luand la pas parcul, plaja. Simteam ca il stiu de prea mult timp si ca ceea ce facem acum nu este decat o reintalnire dupa prea mult timp pierdut printre zile, luni, ani...secole. Cine ar putea stii ? Libertatea de exprimare fata de el si non-conformismul lui au dus discutiile noastre pe cele mai inalte culmi. Si acum mi-amintesc ca ne-am incheiat plimbarea pe o banca, noaptea cand felinarele ca prin minune nu functionau, asadar singura sursa de lumina ne-a fost luna. Acolo pe banca am inceput sa cantam si cantam tare, fara nici un fel de jena fata de trecatori pentru ca era momentul nostru si ne simteam bine, reusise sa ma faca sa rad, iar asta era exceptional. In aceeasi seara mi-a aratat-o pe prietena lui, o poza simpla pe telefon, nu ar fi trebuit sa aibe nici o insemnatate...Dar lucrurile nu sunt mereu ceea ce par sau ceea ce in definitie, ele sunt descrise. Mi se micsorase entuziasmul cu care privisem intreaga zi, dar am decis ca as vrea sa-i fiu amica. Si cat ma bucur...
Am continuat sa ne exploram sufletele reciproc ajungand intr-un moment ce-l evitam amandoi. Eu n-am mai fost cea puternica, am fost cea care a cedat, cea care s-a plecat in fata salvarii sau ma salvasem in fata fricii de singuratate. Atunci am indraznit sa il sarut, pentru prima data... Curiozitatea tampita de care sufeream la acel moment nu a facut decat sa ma impinga in fata unei decizii, in fata unui moment de care ma temeam si fugeam cu atata pofta. Atunci Mihai m-a intrebat. "De ce?! Nu vreau sa raspund...Eu ce zic acum? Hai, ia o decizie inteleapta...Doamne, dar ce sa-i zic. Orice ar fi il vreau langa mine...", atat se auzea in capul meu. Apoi am deschis gura care se "asorta" de minune cu ochii mari ce-i cascasem la el. Nu am reusit sa zic nimic, am ezitat asa cum obisnuiesc sa fac. Imi declarasem ca trebuie sa ma gandesc bine ce vreau, sufletul, inima nu aveau drept de decizie. Ma temeam ca nu voi fi atat de importanta, ca voi juca doar un rol secundar intr-o piesa in care mi se cuvinte sa iau decizii, ca voi fi femeia din spatele cortinei, ca in permanenta va trebui sa ma ascund ca iubesc, sa-mi feresc privirile si sa-mi ascund viata in spatele unei aventuri. Nici macar nu se potrivea cu principiile mele, care vrand nevrand stau la baza personalitatii mele. M-am gandit ca nu trebuie decat sa sacrific, pentru un lucru incert. Si cat imi mai placea dilema in care eram, as fi vrut sa ies, as fi vrut sa stau.
Cu Mihai sunt eu. Nici nu am nevoie de telefon sau internet ca sa-i comunic, ma aude si-l aud mereu. E mereu cu mine chiar daca fizic este evident absent. Ma pupa de noapte buna, seara de seara si nici macar nu-l vad. Nu. Nu sunt paranoica, iar el nu este o fantoma dornica sa bantuie. Ci doar... asa functionam noi. Citisem mai de mult ca sufletele pereche nu sunt doar de sex opus tie sau musai iubitii tai. Adesea persoanele, unele dintre ele, tind sa iti continuie propozitia sau sa rosteasca o data cu tine aceeasi gluma...exemplele sunt multe. Noi obisnuim sa fredonam aceeasi melodie. Sufletele pereche comunica intre ele la un alt nivel. Un alt nivel de intelegere.
S-a intamplat de mult, inca e aici. Nu va pleca si daca pleaca, ma ia cu el. Ii stim sfarsitul, dar unde e inceputul ?


= Va urma =

4 comentarii:

Anonim spunea...

Stau intrun park pustiu in inima mea este numai acel dor nebun sunt k pot rezista fara tine totul e gol in sufletul meu dorinta arzatoare de a te strange ink o data in brate iti simt trupul dansand un vers nebunesc imi vine in mintea buimaca sentimentele dor nebun sunt k pot rezista fara tine totul e gol ... (abkh)

Anonim spunea...

totul a inceput prin 1800,acuma sti

Piticu` Albastru spunea...

Crezi ca stii, dar nu stii.

Anonim spunea...

ce sa stiu ?