vineri, 25 iulie 2014

Nebunie. Partea a III a.

Nu stiu. Nici ce imi place, nici ce vreau, nici incotro ma duc. M-am lasat purtata de tristete prin parc, taraind dupa mine o geanta plina cu tampenii, pe care o atarnasem de umarul drept, si o carte in mana stanga: "Padurea norvegiana" al lui Murakami. Pe drum imi veneau in cap fel de fel de idei. Ma gandeam ca orice ar iesi din capusorul meu fara prea mult par pe el, va polua fonic. Scarboase ganduri si dorinte mai trec pe acolo in ultima vreme... Imi tot imaginez cum toate vorbele de rahat adunate de atata timp sunt depozitate in pungi inchise cu etichete. Cum intr-o dimineata imi iau ghiozdanul si-l umplu pana la refuz cu vorbele acelea grele, inchise si etichetate, cum fiecare persoana isi va primi inzecit punga, direct peste ochi. Cum eu, golindu-mi intr-un sfarsit ghiozdanul am sa zambesc, iar restul se vor gandi: "De ce eu?". Desigur. Nu-mi pasa nici macar ca rahatul ala cu roata se intoarce, nu ma intereseaza nici vorba: "karma is a bitch"... Las-o sa fie. Nu doar karma e curva. Si oameni sunt la fel, dar asta nu inseamna ca oameni sunt karma sau ca toate curvele sunt oameni si karma. In fine, consecintele sunt ireal de neimportante in toate planurile mele. Am tot zis ca fiecare primeste ce merita si cineva (de acolo sus sau de acolo jos, nu conteaza) se ocupa ca toata treaba asta sa fie in echilibru. Si nu e problema ca m-am plictisit sa astept sa le vina randul altora, dar parca in tot jocul asta eu nu ma apar. Toti au armuri, curate, stralucitoare, iar eu pe post de scut am o cutie de conserve jegoasa, in care altii scrumeaza si-si arunca mucurile aprinse. De ce? Pentru ca le-am permis sa rada de scutul meu, pentru ca nu i-am plesnit peste ochi si nu le-am tras suturi in cur atunci cand trebuia. Pentru ca mereu am amanat cu gandul ca se intoarce roata. Right. De maine o intorc eu, iar cand o sa se intoarca la mine, am s-o intorc iar. Da. Sunt optimista si increzatoare ca de maine toata lumea va plange, iar eu am sa rad.

Niciun comentariu: