Nebunie. Partea I.

Stii momentele acelea de liniste in care vorbesti cu vocea mica de pe umarul tau? Noptile alea lungi in care formulezi fraze alambicate despre viata, cand dupa lungi incercari ceva suna bine si adormi? Diminetile cand te trezesti si te framanti ca nu poti sa-ti aduci aminte ideea aia geniala? Cat de ciudat a trecut si azi.

Imi place atat de tare cand se aude muzica din spatele meu, e ca si cand imi canta in minte, ca in momentele alea minunate din filme cand incepe o piesa misto si apare Brad Pitt sau altul ca el si ori salveaza situatia, ori se alege cu tipa misto. Ce n-as vrea sa mi se intample si mie...dar nu asa. Mai de graba:

Peretele meu devine invizibil cu cat ma uit la el.

Poate s-o intimida sau mintea mea chiar reuseste sa-l dezbrace lasandu-l nud. 

Un nud cu femei cu sani de portocala si par de flori alb rozalii.

Clipesc si totul se invarte.

Din portocale se scurge suc de femeie juna,

atat de pur si de firesc.

Se coboara.

Fredonam intr-o disperare, imi ragusisera gandurile in asa hal incat am inceput sa tusesc si sa expectorez cate-un diez sau bemol.