De ce nu mai vii? Unde te-ai pierdut, de ce nimic te-ai mai impiedicat? Te-am strigat si-n seara asta...dar de-o luna tot imi refuzi plimbarile prin tine,prin noi. Mi-amintesc si acum cum vorbeam in fata semineului, cum ma faceai sa rad...iar in rasul meu era tot la fel de multa liniste ca si atunci cand te asteptam. Nu stiu de ce ti-am respins sarutul, ma tot gandesc ca in vis are sa fie mai putin bun decat in realitate. Stii, in incercarea mea de-a te cunoaste nu statea ascuns decat un motiv...Nu iti vad mainile, parca mereu sunt in buzunare impersonale,goale atasate corpului tau fara vre-un motiv anume. Hmmm, si ce ochi ! Poarta spre taramuri neatinse, atat de pura si sincera, gata sa se deschida,dar nu stie cui. Si ce pacat. Ti-am intalnit privirea de atatea ori, dar nu am cutezat sa bat vreodata la usa. Mi-e atat de teama sa nu cumva sa te pierzi. Imi lipseste ceva ca sa ajung acolo, dar nu stiu ce si unde l-am lasat. De ce nu vrei sa-mi vorbesti ? Spune-mi buna, am sa zambesc si de vei vrea sfarsitul ti-l voi da. Finalurile,dragule nu sunt decat noi oportunitati, poti reinflori sub privirile mele, voi avea grija sa cresti frumos...iti voi imprejmui fiinta cu a mea sub clarul de luna al noptilor racoroase de vara. Am sa-ti arat marea, asa cum e ea,apoi ii vom incredinta secretul nostru si vom astepta anul ce vine sa-l vedem cum se sparge de mal intr-un simplu val. Nu am sa iti promit nimic din ceea ce nu-ti pot da, am sa fiu defecta, dar perfectiunea mea ti se va datora. Vei fi singurul responsabil,dar nu te teme...va fi singurul repros. Am sa iti dau si sa iti zic atatea, chiar si acum zambesc gandidu-ma ca ma cauti. Nu te teme...sunt tot aici, iar tu esti mai aproape decat crezi. De-as stii cum te cheama...
