Nu stiu ce as putea sa spun, ratacesc de ceva vreme. Mi-a fost dor de fereastra alba, a trecut o perioada destul de agitata. Am cunoscut tot felul de oameni, mi-am pus mai multe intrebari ca de obicei, dar am si ras la fel de mult. Nu stiu de unde izvoraste atata pofta de ras si ce anume o declanseaza. Cred ca imi place sa rad... Am descoperit ca-mi plac multe lucruri, desi pana acum nu le-am acordat atentia necesara. Doar ca acum regret ca nu am timpul necesar pentru a fi fidela acestor actiuni, lucruri care tind sa-mi rapeasca destul dintr-o zi. Cineva sau ceva ma tot striga, se uita prin mine, iar eu prin prisma altor ochi vad mai bine. Imi place sa ma scufund in starea de optimism cu care-mi incarca buzunarele acel ceva/cineva. Aveam senzatia ca o sa cad din nou, dar se pare ca nu mai stiu sa cad ori...poate ca nu mai doare, poate ca sunt si eu un mecanism uns bine si cu lectiile facute : "Copile daca ai sa cazi, sa te ridici ! Si ai grija, ai sa cazi iar si iar, tu doar sa te ridici !". Mi-am adus-o aminte pe mama care avea acelas discurs ori de cate ori ieseam din casa :"Nu iei nimic de la nimeni, nu vorbesti cu straini, daca vrei ceva vii si-mi ceri mie, ai inteles? Nu iei nimic, nu conteaza cat de colorat e sau cat de frumos vorbeste cu tine.", cat de stresant mi se parea sa aud mereu asta... Dar uneori mi-e atat de dor sa fiu copil.
Melodia spune mai multe, decat o pot face eu acum. Noapte buna !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu