De ce?

Curg ganduri unul dupa altul, se prind de mana in dansul visarii...si obosesc. Cer sa ajunga undeva unde linistea pare zgomotoasa, acolo unde ploia doar renaste si nu murdareste. Acolo vroiam si eu sa merg. Intr-un loc unde soarele sa-si plimbe linistit razele jucause pe chipul meu, intr-un loc unde ploaia ma face sa simt ca sunt curata, ca sunt din nou eu, cea pe care o stiu de mult. Eu care radeam zgomotos, aceeasi eu care-mi pedepseam nelinistile si reveneam la cerul senin zambind. Adorm...
Ajung intr-o camera pe care n-am mai vazut-o si desi e intunecata imi da senzatia de-acasa. Stau in usa, oarecum stinghera mi-e teama sa nu deranjez pe cineva...pe peretele din fata arde focul in semineu. Ce miros de lemn de brad. Nu-i pot rezista, pasesc usor in camera. Ma uit dupa cineva, nici nu stiu cine ar putea fi aici, nu se aud decat lemnele trosnind. Ah...
- Te-asteptam, azi ai ajuns mai tarziu, vreau sa cred ca s-a intamplat asta doar pentru ca a intervenit ceva...
- Ah, tu! ( Neasteptat, imi tremura mainile iar ochii imi aluneca in podeaua veche) Acum unde suntem? Unde m-ai chemat?
- Nu-ti place? ( Se simtea un ton dezamagit in vocea lui)
- Ba desigur ca-mi place. Doar ca acum mi se pare mai intim ca niciodata.
- In seara asta as dori sa-ti vad si chipul, nu esti curioasa cu cine vorbesti?
- Mor de curiozitate, dar in acelas timp savurez suspansul... N-as vrea sa...
- Ti-e teama. Nu suspansul il savurezi, ci iti legi fricile. Crezi ca te vei indragosti? Ca n-ai sa te mai poti intoarce? Ca o data cu chipul meu va veni si finalul? Spune-mi, de ce te temi?
- De mine. De clipa imediat urmatoare, de toata zarva gandurilor mele. Nu grabi nimic..
- Si care crezi ca este scopul meu? Sa te judec? Nu-ti masor gandurile, nu ma scald in timiditatea ta, nu fug de nebunia ta, eu doar...eu doar ma bucur de toate astea.
- Nu stiu...nu stiu nimic. Eu inca cred ca visez si te visez seara de seara doar pentru ca aici gasesc refugiul perfect. Iti vorbesc in vis pentru ca tu ma intelegi mereu, nici nu stiu daca esti rodul imaginatiei mele sau chiar existi si eu vin la tine mereu. Nimic nu stiu...
- Incerci macar sa te apropii? Vreau doar sa te simt mai aproape de sufletul meu, nu te ating...
- Promiti?
Nu a zis nimic, dar l-am simtit raspunzandu-mi clar si raspicat. Daca...
- E o intreaga simfonie de mirosuri, nici nu stii cat de bine ma simt cand esti aici. As vrea sa-mi strang "umbra" in brate, s-o sufoc cu dorul meu.
- Stii...cand sunt aici, ma simt fericita. Simt ca orice s-ar intampla ar fi la fel de bine, dar paradoxal ori de cate ori ajung aici mi-e teama c-am sa ma trezesc. Tu...Tu unde esti in realitate? De ce nu esti langa mine? Existi? Iti aduci aminte de mine vreodata?
- Cate intrebari... Sunt in realitate, nu-ti pot spune unde, oricum nu m-ai recunoaste, nu-mi stii chipul, n-ai stii unde sa te uiti. Sunt langa tine seara de seara si da, port parfumul tau cu mine, cum as putea sa uit frenezia care ma cuprinde cand te apropii?
- Stii de ce nu vreau sa-ti vad chipul?
- De ce? Crezi ca n-o sa-ti plac?
- Shhh. Nu vreau pentru ca m-as trezi zilnic cu gandul ca trebuie sa te zaresc in vreo multime, ca ma vei inghionti din greseala in autobuz, ca te voi vedea venind de nicaieri, ca ori de cate ori voi vedea un chip asemanator tie voi fi plina de emotia rederii, iar tu nu vei fi in spatele nici unui chip. As putea sa te gasesc oriunde, nu trebuie sa-ti vad chipul...
- Pot sa te sarut? Tine ochii inchisi, n-ai sa vezi nimic... Te rog, lasa-ma langa tine, nu ma alunga din nou doar dintr-o teama prosteasca, raman aici. Iti promit. Te tin de mana, daca pleci...vin si eu.
- Nu,nu...Nu vreau sa pierd emotia aici, o vreau pentru totdeauna, dar in realitate.
- Offf, cat te doresc. Asa incapatanata si fricoasa cum esti...
- Saruta-mi fruntea si tine-ma in brate. E singurul moft pe care ti-l satisfac...